Dragostea si Destinul

Capitolul 7

     Mâinile i se strecurară pe sub camasa mea prinzandu-mi șoldurile in palmele lui mari. Mă simțeam mica în brațele lui mai aveau puțin și îmi cuprindeau întregul abdomen în palme.
     Buzele lui mă inebuneau . Îmi venea să mă lipesc cu totul de el. Sa nu îl mai las sa plece vreodată de lângă mine.
     Când sărutul se incheie mă strânse la pieptul lui. Mi-am ridicat privirea spre chipul lui. Era roșu la față și îi simțeam inima bubuindu-i in piept.
     - Hey, ești bine? Îl întreb eu cu răsuflarea tăiată.
     - Da, sunt bine. Zise cu voce răgușită.
     - Atunci de ce ești roșu la fata?
     - Cred că încă nu îți dai seama ce îmi faci. Nu cred că realizezi că în momentul asta mă lupt cu fiecare celulă din corpul meu că sa nu sfâșii hainele de pe tine...
     - Nici la mine nu e mai usor, stai liniștit. I-am spus eu departandu-ma puțin de el.
     - Știu, dar, am așteptat momentul asta de atât de mult timp încât acum îmi e greu să mă controlez.
     Își așeză capul pe umărul meu și își ascunse chipul în părul meu.
     - Mi-aș dori ca aceste clipe sa nu se mai termine vreodată . Mi-aș da cu zâmbetul pe buze ultima suflare în brațele tale.
     - Nu scăpi așa de repede de mine. Îi zâmbesc și îi cuprind fața in palmele mele mici.
     - Cine a zis că vreau? Începu el sa rada.
     - Pai daca tu mori, eu ce fac?
     - Nu ai tu norocul ăsta.
     - Mai degrabă ghinionul.
     - Hai sa mâncăm și sa ne ducem acasă, e târziu.
     I-am zâmbit ușor dând din cap în semn că sunt de acord.
     Terminam repede de mâncat și dam sa plecam însă când vrea sa își ia cheile de la mașină îl opresc.
     - Nu de data asta. E rândul meu sa te duc acasă.
     - Poftim? Rase el cu pofta.
     - Ai auzit bine. Ți-ai dovedit abilitățile cu volanul acum e rândul meu.
     - Nu știam că ai mașină.
     - Cine a spus că am? Am ceva mult mai frumos decât o mașină. Îi spun eu privindu-l învingătoare.
     - Intr-un fel mă așteptam să aflu că demonul ăla pe doua roti din parcare e al tău.
     I-am aruncat un zâmbet șiret și i-am făcut cu ochiul.
     - Ne vedem in parcare in 10 minute.
     Am dat să ies pe ușă dar mă prinse de încheietură.
     - Unde te duci?
     - Sa mă schimb. Nu pot să mă urc pe motor îmbrăcată așa. Asta daca nu vreau și vreo amenda pentru indecența.
     Am ajuns in vestiar și am început să mă îmbrac cu hainele mele normale.
     Nu știu ce impact vor avea hainele mele normale asupra lui dar sigur îi vor placea.
     Mi-am luat pe mine blugii negri mulati, un tricou albastru închis și geaca de piele. Ce pot sa zic, mi-am păstrat pantofii cu toc. Cizmele mele nu știu pe unde naiba au dispărut.
     Ies din restaurant și mă îndrept spre micul meu motor pe care Sebastian îl inspectează până la ultima piuliță.
     - Hey, ești gata?
     - Eu cred că mă întorc înapoi în birou...
     - De ce?
     - Nu știu cum să îți zic dar nu cred că hormonii mei rezista. Dacă reușesc să te țin în brațe îmbrăcată în pantalonii aia pot sa zic că m-am născut a doua oară.
     - Ohh, haide. Nu sunt chiar atât de rai. Spun eu aruncandu-i in brațe o casca. Te urci?
     - Cred că da...
     Îmi ridic piciorul și îmi incalec armăsarul de metal. Îmi pun casca și mă întorc spre el. Se uita la mine cu o sprânceană ridicată.
     - Haide, nu avem toată noaptea la dispoziție.
     Își făcu curaj si se urca în spatele meu. Îmi prinse abdomenul și își lăsă capul pe spatele meu. Am turat motorul și am plecat rapid de pe loc. Șoseaua era încă uda de la ploaia ce nu se oprise de​ mult. Făceam slalom printre mașinile ce se mișcau precum melcii pe lângă mine. Vântul bătea puternic , furtuna nu vroia sa dispara, urma o alta repriza.
     - Eve... Încetinește.
     - De ce?
     - Sa nu facem accident, e inca ud asfaltul.
     - Hmm...Linisteste-te.
     Stai liniștit, daca până mai ieri îmi urcai tu inima in gat acum e rândul meu. Îți arat eu ție felul meu preferat de adrenalina.
     - Eve...Te rog, mergi mai încet.
     - Mai avem puțin și ajungem.
     Și chiar am spus adevărul, în nici două minute m-am oprit brusc motorul in fata unei clădiri imense.
     Se da jos de pe motor si își scoase casca. Motorul inca torcea sub posteriorul meu așa că îl opresc.
     - Bravo, tigrul meu. Spun eu mângâind coarnele armăsarului meu frumos.
     - Lui îi spui bravo dar eu ce merit?
     - Tu? Îl privesc în ochi. Știu ce vrea.
     Îmi dau jos casca și îl apuc de tricou tragandu-l lângă mine. Buzele mele se lipesc brutal de ale sale și îl aud gemand.  Nu știu sigur daca de plăcere sau de mirare.
     Mă desprind cu greu de bucățelele alea dulci de carne și îi zâmbesc. UPS! Proasta idee. Mă trezesc cu el incolacindu-mi  picioarele in jurul taliei sale și cuprinzandu-ma in brațe. Mă ridică și începe să meargă cu mine spre intrarea în clădire.
     - Ce faci? Lasa-ma jos!
     - Tu chiar crezi că am să te mai las sa îmi scapi?
     - Poftim? Am spus eu îngrijorată.
     - Doar ai încredere în mine.
     Încredere în el? Am mai multă încredere în el decât am in mine. Își unii buzele cu ale mele dar nu se opri din mers. Am ignorat amândoi că eram priviti de o mulțime de oameni și am urcat în lift.