The Time

8. Ross...

Când am ajuns în parcare, Ross efectiv sărea în sus de bucurie, uneori mă uit la ea și încep să conștientizez că deși este un adult în toată firea, uneori Reve se comportă mai matur ca ea...

- Chiar voiam să te scot în oraș, dar nu știam cum să o conving pe mama să stea cu Rev acasă, adică nu mă întelege greșit, o iubesc pe moțata aia, aș sta toată ziua cu ea, doar că... am nevoie de tine, am nevoie să uit Maia...  vocea ei devenea slabă, o tristețe îi acoperea irisurile maronii...

- Ce s-a întamplat Ross? 

- Stop... înainte să îmi dau drumul la gură am nevoie de o tărie... un chicot slab îi scapă printre buze.. Si în plus, măcar o jumătate de seara vreau să o petrecem normal, pentru că știu că la sfârșitul serii o să ajung să plâng cu lacrimi de crocodil, pe umărul tău...

- Stai liniștită, îmi e dor să te filmez cum te comporți ca un copil de 2 ani atunci când alcoolul îți pune stăpânire pe minte, așa că pe mine nu ma deranjeaza... o privesc cu coada ochiului in timp ce pun pungile in portbagaj, un zambet slab ii apare pe fata, deschide gura sa spuna ceva, dar o inchide inapoi fara sa scoata vrun sunet...

Am iesit din parcare si am tranversat strada aglomerata, o briza calduta ne imbratisa facand parul lui Ross sa ii cada pe fata, se inserase deja si desi inca era o lumină slabă afara, lumea încă alerga în toate părțile grăbindu-se să ajungă la o destinație, Ross ma prinde de mână și sare pe trecerea de pietoni, exact când semaforul se făcuse galben, o mașină claxonează puternic, Ross își ridică degetul mijlociu și merge mai departe neafectată...

Mereu mi-am dorit să pot fi și eu ca ea, cu o minte de copil și un caracter puternic, Ross poate fi o doamnă din înalta societate, sociabila, elegantă, rafinată, capabilă să aibă o discuție și cu un director de firmă, dar și cu o doamnă ce întreține curățenia, dar în câteva secunde, dacă o enervezi, se transformă într-o femeie căruia nu îi este frică să dea un pumn, poate fi o " bad beache" atunci când consideră ea că asta meriți...

Trecem prin fața localului în care ne distram de obicei când eram mai tinere și o privesc puțin încruntată..

- E demodat acolo, s-a deschis un local bombă acum aproape 2 ani, așa că o să îți prezint locul nou din oras. spune în timp ce îmi făcea cu ochiul, mi s-a părut puțin ciudat, îmi mai arunc o privire la ușa de sticlă plina cu abțipilduri și un semn luminos cu "Deschis", clipesc de câteva ori să îmi alung amintirile, zambesc vag si o urmăresc în continuare pe Ross..

- O să îți placă locul, e așa mai fansy, dacă înțelegi ce vreau să spun, desi poate că tu ești obișnuită cu localurile alea sofisticate din orașele mari, dar mie chiar îmi place aici..

O undă de tristețe îi străbate glasul, am simțit un junghi în piept, stiu cât de mult și-ar fi dorit și ea să vină cu mine atunci, aveam planuri amândouă, să mergem la facultate într-un oraș mult mai mare, să ne petrecem anii de studenție departe de locul ăsta, de trecutul nostru, voiam să fim doua fete obișnuite, să scăpăm de etichetele puse de cei de aici..

Într-un fel îmi pare rău pentru că nu am reușit să ne ducem planurile la bun sfârșit, că am părăsit-o, dar nu aveam altă alternativă, voiam ca ea să fie în siguranță, sa își trăiască viața fără să privească mereu peste umăr, prefeream să o știu plictisită și în siguranță aici, decât să o aduc în haosul din viața mea...

Localul era întradevăr cel mai modern de pe aici, simplu amenajat, dar cu bun gust, mesele erau rotunde de patru sau 6 pernoane, peretele ce dădea spre stradă era din sticlă, un bar lung în spatele localului, lângă erau scaune înalte, tot localul se învârtea asupra cromatici de gri închis și maro.