The Time

18. Să înceapă distracția!

Când vine rândul nostru, Aden o i-a înainte, o ridică pe Rev pe locul din mijloc și se întoarce spre mine

- Haide, te ajut eu! spune și îmi întinde mâna, o prind încet și mă susțin de ea forțându-mi corpul să se ridice și să se așeze pe locul din dreapta Revei... O să mă duc să plătesc și mă întorc imediat! îi aud vocea și involuntar îl strâng puternic de mână

- Nu mă lăsa singură! plămâni mei cerșesc după oxigenul de care sunt privați, inima îmi bubuie în piept și corpul îmi tresaltă de fiecare dată când umbrela din metal se mișcă

Cu un zâmbet în colțul guri îmi strânge încet mâna și se așează lângă Rev, cu mâna liberă prinde bara de metal și o trage astfel încât să vină în fața noastră pentru a ne prinde de ea..

- Uite mami, o să fim acolo sus, vezi că nu e chiar așa de rău..

Vocea Revei mă mai aduce la realitate și îi dau un pupic pe frunte, îi dau drumul mâini lui Aden și o prind pe micuță în brațe, nu vreau să alunece pe sub bară sau să se întâmple doamne ferește ceva...

Se aude un scârțâit puternic și închid ochii prinzând cu o mână bara de metal și cu cealaltă pe Rev având grijă să nu o rănesc..

Strâng așa de tare bara încât am impresia că unghiule îmi intră în ea, iar degetele îmi amorțesc, vântul îmi suflă părul pe spate în timp ce urcăm și coborâm...

- Maia, încearcă să respiri, deschide ochii și uităte la mine.. vocea lui Aden răsună în mintea mea încețoșată

- N-nu pot... silabisesc greu continuând să strâng din ochii și să stau încordată

- Ai încredere în mine șoricel, deschide ochii încet... de data asta vocea era mai mult o șoaptă, alintul acela mi sa înfiripat în corp făcându ma să tresar și să îmi despirnd puțin pleoapele

Ochii săi negri îmi urmăreau fiecare mișcare, zâmbește încet când vede că am deschis ochii și îmi mângâie încet spatele, abia acum am realizat că avea mâna acolo. Rămân cu privirea în acel abis negru ce sclipea, nu îmi vine să cred că fac asta și mai ales că el este aici.

Mă las dezmierdată de privirea lui, pierdută în miile de cuvinte nerostite dintre noi, corpul începe să mi se detensioneze, dar continuii să țin strâns bara de metal care este surprinzător de caldă la atingere.

Când în sfârșit timpul se termină și mașinăria începe să încetinească îmi iau privirea de la el și mă întorc spre Rev care era extrem de fericită..

- Cum a fost? O întreb aplecându-mi capul spre ea

- Minunat! Mai vreau o dată! Ai văzut ce frumos se vede de acolo?

- Da, dar o dată este de ajuns, hai să mai încercăm și alt ceva Rev, mai sunt o groază de chestii de făcut aici. spun și îi dau un pupic pe frunte, Mike unde naiba ești, dacă mai sunt nevoită să fac asta o dată o să ajung la spital...

Aden ridică bara de metal și coboară primul, o prinde pe Rev în brațe și îmi întinde mâna pentru a mă sprijini să cobor și atunci observ patru mici semilune în pielea de deasupra încheieturi...

Obraji încep să mă ardă și cred că m-am făcut ca un rac la față, am strâns defapt mâna sa și nu bara, dar de ce nu a spus nimic, sau nu mi-a îndepărtat mâna..

Încep să respir normal abia când sunt la 10 metri de acea mașinărie, abia acum am observat că Aden încă o ține pe Rev în brațe cu o mână, iar cu cealaltă mă tine pe mine.

- Tatiiii, ai ajuns! strigă Rev uitându-se la cineva în spatele nostru, iar ca și cum ar fi primit o palmă, Aden îmi dă drumul la mână, o lasă pe Rev jos după ce îi dă un pupic pe frunte și se îndepărtează câțiva pași...