Se spune că sângele ar fi roșu
Căci așa îl vedem noi
Iar venele arată verzi-albăstrui
Din cauza (sau datorită) felului
În care acestea absorb și reflectă lumina
Culoare și natură
Optică, știință pură
Simplu, nu?
Este, dar nu-i
Căci sângele doar pare roșu
Pare și atât
Uneori, în timp ce curge,
Se simte de culoarea unei pietre de lapislazuli
Alteori asemenea unui ametist cu tente de artist
Sau auriu, strălucitor și opulent
Sau amestecat cu nuanțe de verde violent
Sau alb și pur precum însăși lumina ce, teoretic, îi conferă atât viața, cât și culoarea reală
Sau asemenea unor picuri de smoală ce sufocă penele unui corb, doar negreală
Și venele se simt câteodată
Căptușite cu mucegai
Cine știe
Poate că de acolo le vine Culoarea albăstrie
Ce-ar fi să le sfâșiem c-un cuțit din os?
Astfel am putea afla
Și secretul sângelui
Căci cu siguranță îi vom vedea
Și culoarea
Adevărata culoare
Atunci când va acoperi podeaua
E roșu până la urmă?
Sau iridescent și schimbător?
V-aș da răspunsul
Dar nu pot
Nu se mai poate
Adevărul se-ascunde de mine-n continuare
Vedeți voi
Nu m-am gândit
Că fără lumină nu-i culoare
Iar lumina mea s-a stins de mult, demult
Pentru mine
Nu mai există
Nici roșu
Nici albastru
Nici verde
Deci
Sângele vărsat pe podeaua mea
N-are
Absolut
Nicio
Culoare.
CITEȘTI
Așchii de inspirație // Splinters of Inspiration
PoetryPoezie || Proză scurtă ༺ ══━━━━✥◈✥━━━━══ ༻ Momentele în care mă chinuie sentimentele și tânjesc după productivitate, însă mi-e lene să lucrez la un roman serios, se materializează în mici bucăți de poezie sau proză scurtă de doi bani. Dar hei...
