Nu sunt în stare
Să-mi aleg cuvintele
Și mă doare. Rău.
Uneori aș vrea
Doar să dispar în eter.
Sunt un eșec, știu.
Vocile urlă,
Răsunând la nesfârșit,
Însângerate.
Iar inima mea,
Zvârcolindu-se-n noapte
Vrea să se piardă.
Mă risipesc în gând,
În minte, în cuvinte
Și în litere.
Literele cresc,
Mă-mpresoară, cântându-mi
Ode de război.
Și eu le răspund,
Cerându-le clemența.
Literele râd.
Nu mă vor ierta.
Le înțeleg, căci nici eu
Nu mă pot ierta.
Așa că le spun:
,,Scriu acum, chiar dacă
Simt că, încet, mor."
,,Scrisul mi-e aripi,
Cuvintele-mi sunt hrană.
Foamea mă roade."
,,Am slăbit, e clar.
Nu fizic, din păcate,
Ci numai mental."
,,Scriu, voi scrie, scriu.
Însă cuvintele fug,
Fug și fug de mine."
,,De cuvintele
Mă urăsc, nu contează,
Tot voi încerca."
,,Mă voi folosi
De silabe atunci când
Cuvintele-mi uit."
Literele tac
Și decid să mă lase.
Ușor, se retrag.
Rămân singură.
Liniștea m-asurzește.
Așa că scriu. Scriu.
Am scris un haiku.
Cinci silabe într-un vers,
Șapte, apoi cinci.
Șaptesprezece
Silabe pot exprima
Prea mult. Mult prea mult.
Scriu, șterg, scriu din nou,
Încercări infinite
De vorbe și grai.
Căci asta-i viața.
Zbatere efemeră-n
Brațele morții...
CITEȘTI
Așchii de inspirație // Splinters of Inspiration
PoetryPoezie || Proză scurtă ༺ ══━━━━✥◈✥━━━━══ ༻ Momentele în care mă chinuie sentimentele și tânjesc după productivitate, însă mi-e lene să lucrez la un roman serios, se materializează în mici bucăți de poezie sau proză scurtă de doi bani. Dar hei...
