Căsătorie aranjată - ✔ -

3⃣5⃣

-Jimin: Ce crezi? Că dacă ne legi vei scăpa ușor de treaba asta?

-x: Ar trebui să mai taci Jimin! Îmi calci pe nervi și te-aș putea împușca imediat.

Cei doi erau spectatori cu scoci la gură la cearta lor. Jimin fiind și ultimul care fusese legat acesta mai avea șansa să spună câteva cuvinte nu până când gura acestuia era și ea astupată.

Apropiindu-și fața de capul echipei "băieților din Busan și Ddaegu" rânjește și spune:

-x: Și ca să știi și tu, nici nu cred că o să scape ușor. Dar o să plec departe de aici cu viitoare mea soție Alessia.

Dându-și ochii peste cap îl privește pe vinovat plecând lăsându-i cu gărzile lui în caz că vor să scape.

Taehyung era speriat de moarte, nu credea că se va ajunge până aici. Dacă știa că într-un final va fi legat de scaun de către un nebun drogat nici nu se gândea să se mai implice în planul stupid al busanilor.

Pe de altă parte Jungkook se gândea la o cale de scăpare sau ceva prin care i-ar putea anunța pe ceilalți că sunt în pericol.

Jimin era și el într-un fel speriat, dar nu că Taehyung, era cu gândul la motivul pentru care băiatul face asta. Vestea aceasta o să-l distrugă pe colegul lui de trupă știind cât de mult își iubește fratele.

LA ALESSIA

-Eric: Tată?!

-Marius: Ce? Trebuia să afle până la urmă.

-Alessia: Oameni buni! Știți! Și eu sunt aici!

După ce confirmase că este bunicul ei, aceștia au venit la casa lui Eric vrând să lămurească o problemă de familie.

-Marius: Exact. Și ce a fost în capul tău să o căsătorești la vârsta asta?!

-Eric: Trebuia protejată! Nu puteam să o țin lângă mine. Ar fi fost în pericol.

-Marius: Dar tot a fost răpită de către psihopatul de taică-su!

-Alessia: Îmi permiteți să-.

-Eric: A fost vina mea, bine! Da! Am făcut lucruri greșite, dar n-au fost cu intenție rea.

-Marius: Nu o mai pot lăsa în mâinile tale. Bine că divorțează, o voi duce departe de prostiile astea. Este doar o copilă și trebuie să se poarte ca una!

Auzind asta ochii i s-au mărit instantaneu. Nu putea să plece, nu voia să plece. Ultimul lucru pe care și l-ar dori este să-l lase pe Namjoon singur iar ea să plece cât mai departe.

Dar bunicul ei avea dreptate, este doar o copilă și trebuie să fie una, nu trebuie să se poarte ca o femeie. Trebuia să-și petreacă copilăria ca adolescenții nu ca o femeie măritată plină de suferințe din cauza soțului ei care nu o iubește.

-Alessia: Eu nu plec nicăieri! De abia te cunosc. Îmi va trebui timp să te cunosc și după vom discuta despre asta.

-Marius: Uite! Despre asta vorbesc!

Atât Eric cât și Alessia se uitau confuzi către bătrân. Până când le-au luminat mintea.

-Marius: Se poartă ca o femeie! Ceea ce nu face o adolescentă. Dar încă poate fi salvată.

-Eric: Tată. Nu luat decizii pripite. Sunt eu aici, o să am grijă de ea.

-Marius: Cum ai avut și până acum? În niciun caz! Este nepoata mea! Poate dacă mi-ar fi spus cineva că Marissa are un copil nu s-ar mai fi ajuns până aici!

-Alessia: Bunicule..

-Marius: Peste o săptămână vom pleca din țară. Și asta este decizia finală, fie că îți place, fie că nu. Îmi pare rău scumpo dar mergi cu mine.

Cu astea fiind spuse se ridică de pe canapea ajungând la ușă întorcându-se spre cei doi spunându-le pentru ultima oară pe acea zi.

-Marius: Am să revin mâine. Voi sta aici până când plecăm.

Cu ultimele sale cuvinte întoarse clanța ieșind lăsându-i pe cei doi încă în șoc. Dar și Eric începuse să-și de-a seama de un lucru. Este cel mai bine pentru ea dacă aceasta va pleca departe de toate pericolele în care este pusă.

Alessia începuse să plângă. Știa, știa că face asta pentru siguranța ei. Începuse să fie de acord cu acestă decizie, așa îl poate uita pe Namjoon și s-ar putea întoarce la vechea ei viață.

Văzând-o în acea stare, Eric o i-a în brațe mângâind-o pe, păr într-un mod părintesc.

-Eric: Așa e cel mai bine scumpo. Începe o viață nouă fără pericolele în care te-am pus în ultimul timp. Îmi pare rău.

Ridicându-și privirea spre acesta îi văzuse ochii strălucitori semn că lacrimile se adunau cât pe ce să cadă pe obrazul acestuia.

-Alessia: Să nu-ți pară rău. Mă bucur că ești tatăl meu, tu ai fost singura persoană care mi-a arătat iubirea părintească. Chiar dacă erau mai mereu plecat.

Chicotind în sincron stau îmbrțișați cât timp mai pot până când nu se vor mai vedea.

Decizia fusese luată, dar nu întotdeauna se respectă. S-ar putea să se schimbe, sau chiar să se întâmple iar cei doi nu se vor mai vedea. Probabil niciodată sau în câțiva ani. Nu se știe ce le rezervă soarta.