|| Mai rămâi o clipă ||
„ - Chiar crezi că ai văzut-o goală doar pentru că i-ai înlăturat hainele? Spune-mi despre visele ei. Spune-mi ce o face fericită. Ce o pasionează și ce o face să-și verse lacrimile. Spune-mi despre copilăria ei. Chiar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Ce vrei să spui cu asta? pufnesc nervoasă, trântindu-mi mâinile de masă.
Mama se încruntă la gestul meu, dar nu intervine în discuție.
— Spun că dacă vei continua să te comporți ca un copil răsfățat, nu îți vom mai plăti taxele de la școală, poate atunci vei învăța ce sunt alea responsabilități și nu-ți va mai păsa doar de distracție, se răstește tatăl meu, indicând cu degetul arătător spre mine.
Ce legătură au greșelile mele cu taxele de la școală? Știu amândoi foarte bine că am renunțat la un loc de muncă pentru a mă focusa pe școală, ba din potrivă, chiar ei au insistat să fac asta. În plus, sunt abia în primul an, abia mă descurc cu materia nouă, d-apăi să mă angajez. Ce dracu e înneregulă cu ei acum?
— Iar tu ești de acord cu asta? mă uit spre mama mea care doar se uită tăcută la mine.
Rare ori se enervează atât de rău tatăl meu, iar când o face, mamei mele parcă îi e frică să intervină. Știu că nu e de acord cu el acum, dar nu face nimic în privința asta.
La dracu cu asta! Îmi iau geanta în care am toate caietele pentru școală și ies din casă, asigurându-mă că trântesc ușa în urma mea. Îl aud cum țipă nervos după mine, dar îl ignor. Pășesc pe aleea de piatră rapid până la mașină, ferindu-mă de picăturile de ploaie. Urc în mașină și îmi trag sufletul un moment. Las geanta pe scaunul pasagerului și îmi caut cheile de la mașină. Le bag în contact și încerc să pornesc mașina. Nu se întâmplă nimic. Încerc din nou, dar mașina încă refuză să pornească. Încerc a treia oară, după care renunț. Arunc cu putere cheile pe bordul mașinii, care se izbesc de parbriz, ciobindu-l puțin. Țip în timp ce lovesc cu putere volanul cu mâinile. Ziua asta nu putea începe mai prost.
Îmi iau geanta și mă pregătesc de un drum lung prin ploaie. Ies din mașină și trec strada pe o potecă unde câțiva copaci mă feresc parțial de ploaie. Mă liniștește gândul că am apucat să-i zic mamei mele de Dottie, înainte ca tatăl meu să înceapă să se poarte ca un nebun. Și ea iubește animalele la fel de mult ca mine și știu că se va ocupa de ea.
O mașină galbenă, cunoscută mie, încetinește când ajunge în dreptul meu și nu pot decât să urăsc și mai mult ziua asta.
— Vrei să te conduc eu, Evi? spune sarcastică, în timp ce râde ca proasta.
Îi arăt degetul din mijloc, apoi o privesc cum pleacă, făcându-mi cu mâna de pe geam doar ca să-și bată joc de mine. Nu pot să cred că Louis a suportat creatura asta o noapte întreagă. Nu sunt o persoană violentă de obicei, dar pe Bree aș ucide-o în o mie de feluri. Și ce e cu "Evi"? Al nume stupid nu găsea? Doar Dumnezeu știe cât de mult o urăsc.
Trag câteva guri mari de aer și încerc să mă gândesc la orice altceva, continuându-mi drumul. Nu are sens să-mi consum energia pentru una ca ea.
