|| Mai rămâi o clipă ||
„ - Chiar crezi că ai văzut-o goală doar pentru că i-ai înlăturat hainele? Spune-mi despre visele ei. Spune-mi ce o face fericită. Ce o pasionează și ce o face să-și verse lacrimile. Spune-mi despre copilăria ei. Chiar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Încetează, Louis! Ți-am spus că n-am pățit nimic, nu mai insista, îi explic prietenului meu de zece minute, dar nu vrea să înceteze.
De când am plecat de la petrecere mă întreabă încontinuu de ce am coborât de la baie cu o față de parcă mi-a murit cățelul. Oricât de mult aș vrea să-i spun, mi-e frică de reacția lui și de ce o să creadă în continuare despre mine. Adică de când am ajuns să mă culc cu un tip întâmplător?
— Dacă nu vrei să vorbești despre ce s-a întâmplat, doar spune-o! Dar nu mă minți, te cunosc mai bine de atât, se răstește la mine.
Rare ori văd partea asta a lui. Mereu își controlează emoțiile, oricât de gravă ar fi situația. Mă doare să-l mint, dar nu am de ales. Îmi așez mai bine mâinile pe volan, fiind atentă la mașinile ce trec în viteză pe lângă noi. Încerc cu greu să-mi țin ochii atenți asupra drumului, dar oboseala își spune cuvântul.
O melodie mult prea agitată răsună din radioul mașinii. Mă aplec și o închid. Farurile mașinilor devin aproape insuportabile, așa că fac dreapta pe o stradă mai îngustă pe care nu trec atât de multe mașini. Ocolim destul de mult pe aici, dar prefer să previn un posibil accident. Tot ce se mai aude acum e sunetul respirațiilor noastre. În timp ce a mea e calmă și obosită, abia auzindu-se, a lui e agitată și greoaie. Nu înțeleg de ce face așa mare lucru din asta. Apreciez că își face griji pentru mine, dar câteodată exagerează. Nici măcar mama mea nu e atât de stresantă.
— Te las în fața porții? îl întreb după un drum lung și obositor.
Nu îmi răspunde, în schimb aprobă din cap. Cât timp o să facă pe supăratul? Se comportă de parcă are cinci ani și începe să mă calce pe nervi. Și credeam că eu sunt copilăroasă.
Ajung aproape de casa lui și opresc mașina. Nu intenționez să mă apropii prea mult de poartă și să risc să mă vadă iar doamna McNarra că să-mi provoace o altă ceartă cu mama. Scot cheile din contact după ce Louis părăsește mașina și cobor după el. Nu știu ce îi voi spune, dar nu vreau să rămânem certați iar.
— Așteaptă! strig după el și se întoarce imediat. Uite, am făcut ceva despre care nu vreau să vorbesc încă, îi mărturisec cu moralul la pământ.
Îmi las greutatea pe un singur picior și mă sprijin de mașină. Mă uit la unghiile mele, fiindu-mi greu să-l privesc în ochi. Nu vreau să-i spun ce s-a întâmplat și știu că nu o să poată respecta asta. O să insiste până îi spun, altfel o să continuie să facă pe supăratul. Se apropie de mine cu pași mici și îmi cuprinde mâinile între ale sale.
— Nu trebuie să te ascunzi de mine. Știi că îmi poți spune orice și nu te voi judeca niciodată.
Îl privesc în ochi și îmi doresc atât de mult să spună adevărul. Doar lui mă pot descărca dintre toate persoanele pe care le cunosc. Mi-a arătat în nenumărate rânduri că îi pasă și nu vreau să pierd asta.
