|| Mai rămâi o clipă ||
„ - Chiar crezi că ai văzut-o goală doar pentru că i-ai înlăturat hainele? Spune-mi despre visele ei. Spune-mi ce o face fericită. Ce o pasionează și ce o face să-și verse lacrimile. Spune-mi despre copilăria ei. Chiar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Mamă, ai promis că ai grijă de ea! țip cu fața scăldată în lacrimi.
— Și am avut, doar că e lovită și are nevoie de timp să-și revină.
Ieri era bine într-o oarecare măsură, iar acum nici nu se poate ridica pe propriile picioare. Mângâi capul micului animal, în timp ce nenumărate suspine îmi părăsesc buzele. E atât de fragilă. Atât de pură. Nu merită chinul prin care e pusă. De ce atât de multe lucruri rele se întâmplă ființelor ce nu merită? De ce nu au parte de ele doar păcătoșii. Ah! Urăsc lumea asta atât de mult.
Mama părăsește într-un final camera după rugămintele mele și rămân singură din nou, la marginea patului, ascultând respirația greoaie a pisicuței. E atât de mică, îmi încape într-o singură palmă. Blănița neagră îi sclipește în lumina soarelui ce intră pe ușa crăpată a balconului. Ochii ei mari și albaștrii mă fascinează de fiecare dată când îi privesc. Nu am văzut multe pisici cu ochi ca ai ei. O să se vindece. E mai puternică decât pare. Știu asta!
Un telefon primesc când sunt pe cale să adorm, stând pe podea, cu capul pe pat, privind-o pe Dottie. E un număr necunoscut. Ezit să răspund la început, dar accept apelul după ce sună de câteva ori.
— Eva! Sunt Nate, se aude pe cealaltă linie a apelului.
— Ah! Bună, Nate! spun surprinsă, fiind ultima persoană de la care mă așteptam să primesc un telefon.
— Mă întrebam dacă vrei să treci în vizită pe la noi. Lydia mi-a spus că ești o companie plăcută, zice, având un râs tipic lui.
Îmi aduc aminte că Lydia mi-a spus că are niște probleme cu el, iar invitația asta pare puțin ciudată în momentul ăsta. Cunoscându-l pe Nate, nu cred că este foarte interesat de prezența mea.
— Nu știu ce să zic, Nate. Nu vreau să deranjez, încerc să-l refuz politicos.
— Oh, haide, Eva! Ai ceva mai bun de făcut? mă întreabă și mă pune puțin pe gânduri.
Situația dintre mine și tatăl meu încă este destul de tensionată de la cearta de dimineață și dacă mai rămân mult în preajma lui, în starea în care se află, știu că nu o să dureze mult până alt conflict izbucnește între noi. De când am ajuns acasă a refuzat să-mi vorbească. Nici măcar nu a putut să mă privească. Mă doare că în ciuda faptului că nu îl văd prea des, ne certăm chiar și în timpul pe care ar trebui să-l prețuim împreună, dar nu vreau să îmi complic viața cu persoane cu idei absurde. Sunt sigură că o să-i treacă în curând, iar atunci vom putea vorbi ca doi oameni civilizați ce suntem.
— Bine, voi fi acolo într-o oră.
Ce-i drept, Lydia începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Simt că pot avea încredere în ea, iar în momentul ăsta am nevoie doar de astfel de persoane. Am încetat să mă mai înconjor cu oameni falși, doar de dragul de a avea mulți "prieteni". La naiba cu ei! Mi-au adus numai belele și drame inutile. Louis e singura persoană care a rămas lângă mine chiar și când nu mă comportăm exemplar cu el și am văzut cu timpul că e singura persoană ce merită atenția mea, dintre toți prietenii pe care i-am avut.
