|| Mai rămâi o clipă ||
„ - Chiar crezi că ai văzut-o goală doar pentru că i-ai înlăturat hainele? Spune-mi despre visele ei. Spune-mi ce o face fericită. Ce o pasionează și ce o face să-și verse lacrimile. Spune-mi despre copilăria ei. Chiar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Am crezut că ești supărată pe mine, sunt primele cuvinte pe care Lydia mi le adresează când intră în camera mea.
Trebuia să o chem. Sunt sigură că știe ce se petrece între cei doi, iar dacă nu știe, atunci merită să afle. N-am niciun drept să mă interesez de viața celor doi. Nu mă leagă nimic de băiatul ăla și nici nu o să o facă vreodată, dar ceva din mine arde de curiozitate. Ceva nu se leagă. De la club a apărut brusc în viețile tuturor? Dacă se știe așa bine cu Nate de ce nu l-am mai văzut până acum?
— Sunt, dar voiam să te întreb ceva.
Curiozitatea se așterne pe chipul ei. Mă aprobă din cap și așteaptă nerăbdătoare să-i răspund, jucându-se cu fermoarul de la bluza roz pal pe care o poartă.
Nu pare în apele ei. Ochii tulburi dau semne de oboseală în contrast cu umbra neagră ce se așterne sub fiecare ochi. Buzele palide, lipsite de viață se deschid ușor pentru a lua o gură de aer. Mă privește nedumerită.
— L-am văzut pe Nate mai devreme, spun și o fac imediat interesată de subiect. Era cu Kayden. Se certau la câteva străzi distanță de colegiu. I-am văzut abia după ce Kayden i-a dat un pumn lui Nate. Am încercat să-l întreb ce se întâmplă, dar nu era în cea mai bună stare, continui să-i explic, evitând câteva detalii.
Nu spune nimic. Îmi dau seama rapid că reia informația de mai multe ori în capul ei. Nici eu n-aș știi cum să reacționez în locul ei.
Se întinde pe așternuturi, gest ce-mi face sprâncenele bogate să se apropie. Privește absentă tavanul alb, fără să trădeze vreo emoție . Îi repet gestul, îndreptându-mi la rândul meu atenția către crăpăturile din tavan. Locul ăsta merită o renovare. Câteva pete de la ploaie, ce au pătruns prin acoperiș au lăsat în câteva colțuri un aspect galben-verzui. Lumina artificială pâlpâie din lustra agățată în mijlocul peretelui. Vremea posomorâtă de afară, deprimă și mai mult locul acesta.
— Nu știam asta, spune cu glas stins.
Evident că nu știa. Nate îi ascunde multe lucruri. Se vede că o afectează, dar după un an de zile e conștientă cu cine împarte patul. Dacă ținea puțin la demitatea ei, îl părăsea cu mult timp în urmă.
Telefonul îi zace pe pat, ascuns sub un colț de pătură. Își întinde mâna după el și o urmăresc cu privirea. Îl apelează pe Nate. Rămân tăcută în timp ce o privesc cum își pierde răbdarea de fiecare dată când telefonul sună. I-a închis. Un văl dens de tensiune se așterne în cameră din cauza morlalului său ce este acum la pământ. Sau cu mult sub el. Caută alt nume în agendă. Trag cu ochiul și văd acel nume blestemat.
— Nu face asta! o opresc, punându-i mâna pe telefon.
— De ce nu?
— Chiar crezi că e o idee bună să-l suni pe Kayden?
