Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Ultima armă

Dacă există un lucru pe care să-l ador din toată inima în viaţă, acela ar fi să-mi văd casa plină de chipuri cunoscute, exact ca şi acum. Făcând abstracţie de faptul că niciunul nu era un om normal —exceptându-l pe Gale, desigur— adoram, totuși, să-mi văd sufrageria plină de vizitatori. În timp ce Ron primea explicaţii despre secretele internetului de la Gale, Kit stătea lângă Hades, pe canapea, vorbind cu Benjamin despre planurile Cabalului. Nu mă aşteptam să discute despre fotbal, basket sau ceva asemănător, cum o făceau bărbaţii în mod normal, dar tot era bine să-l privesc pe Hades mai calm decât în mod obişnuit, fără posibilitatea de a sări la gâtul cuiva dacă auzea ceva ce nu-i convenea.

Când ne cunoscusem, în acea seară, de ziua mea, la conacul Morgenstern, îmi permisese să-l privesc, iar în umbrele ce ne înconjurau îl făcuseră să arate ca un zeu al întunericului, pregătit să mă transforme într-o marionetă. Hades fusese personajul negativ în toată povestea, cel puţin până am dat de Kit și de relatarea corectă a motivului pentru care Hades fusese închis în acel conac dărăpănat. Fără să aibă posibilitatea de aș cunoaște mama, cu un tată vitreg ce l-a distrus şi un demon care-i era cu adevărat părinte, Hades fusese influențat din toate părţile negativ.

Obligat să se transforme într-un monstru, acum căuta calea spre lumină, în timp ce trecutul îl trăgea înapoi. Nu puteam să permit ca el să ajungă iar pe fundul abisului din care legătura noastră îl scosese. Şi poate nu doar legătura noastră distrusese ghiarele întunericului, ci chiar el, cu umanitatea care se păstrase în străfundurile sufletului său. Hades nu era un personaj negativ. Hades nu putea fi caracterizat corect în vreun fel, pentru că era imprevizibil, un adevărat simbol al încăpăţânării și al alegerilor pripite şi, cel mai important, era băiatul pe care-l iubeam, indiferent de ceea ce se întâmplase în trecut. Vedeam în el umbra unui copil căzut în păcat încă de la naştere, fără ca măcar să fi greșit cu ceva. Vedeam în el vulnerabilitate, iar câteodată, o putere care-i exploda în străfundul existenţei, ajungând totul şi la mine. Datorită legăturii dintre noi m-aş fi simţit incompletă fără el, ca şi cum mi-ar fi fost absorbit sufletul. El era tot ce-mi trebuia, tot ce-mi doream şi persoana pentru care aş fi trecut prin Iad ca să o știu în siguranţă.

—Joy?

Am tresărit la auzul numelui meu şi m-am întos spre bunica. Îngheţasem în loc când mă ştergeam de apă pe mâini. I-am surâs ruşinată lui Lauren, întorcându-mă la treaba cu care mă însărcinase. Terminarea ştergerii vaselor după cină, treaba mea în fiecare zi a săptămânii.

—Scuze, am spus în barbă, îndreptându-mă spre chiuvetă; bunica a venit după mine, rezemâdu-se într-un şold de marginea blatului.

—La ce te gândeai? mă întrebă ea ferm, un zâmbet jucându-i vag în colţul gurii.

—La nimic important, am răspuns instantaneu.

—Privirea aprinsă pe care o aveai nu spunea asta, insistă ea, apoi, după o scurtă pauză, continuă: Nu pot înghiţii bine totul, Joy, dar nici nu o să mă bag în viaţa ta. Episodul dintre mine şi Hades s-a petrecut acum mult timp, am fost prea laşă să aprofundez ceea ce s-a întâmplat, poate dacă o făceam Hades ar fi fost mai repede eliberat. Mă bucur că am o nepoată care a avut mai mult curaj decât mine, însă ai intrat în ceva periculos şi nu aş suporta să te pierd.

—Eu... Asta a zis şi el, m-am bâlbâit, iar privirea mea alunecă uşurel spre canapea, unde era Hades.

—Ştiu, mi-a spus de dimineață, după ce ai plecat. Ţii la el, Joy, iar el ţine la tine, dar e suficient de puternic să nu lase pe nimeni să intervină între voi? E suficient de puternic să țină în frâu toate păcatele pe care trebuie să le plătească? Ce se va întâmpla când trecutul îl va ajunge din urmă? Vezi partea frumoasă din el, Caitlin, dar celei întunecate îi vei face față?