Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Curtea Teiului

Capitol special: Hades

—Hades...

Mi-am pus perna peste cap, refuzând categoric să mă ridic din patul ăla care mi se părea minunat în acel moment, în acea dimineaţă în care Joy se trezise cu noapte-n cap şi mai deschisese şi geamul, iar rafalele friguroase de vânt îmi întrerupseseră somnul. Am mormăit ceva ce nici eu nu am înţeles şi am încercat să mă acopăr mai bine cu pătura. Joy încerca să mă trezească de mai bine de câteva minute. Astăzi aveam planificată o întâlnire cu Raphael, apoi ne întorceam în Syracuse. Nu puteam spune că mă bucuram pe deplin de asta, îmi plăcea Germania și-mi lipsiseră Bruce și locurile în care crescusem, dar se dovedea că Syracuse era cu adevărat locul unde aveam cele mai multe amintiri, fie ele bune sau nu. Era locul unde viaţa mea se schimbase, locul căruia îi aparţineam cu adevărat. Era locul unde Joy trebuia să se întoarcă şi, ei bine, nu aveam de gând să o las să facă asta de una singură.

—Serios, Hades. Trezeşte-te, ce Dumnezeu! Probabil restul sunt gata. O să întârziem.

Am mârâit şi mi-am ridicat buimac capul de pe pernă. Joy se tot învârtea prin cameră şi mi-am prăbuşit iar fruntea peste aşternuturile ce păstraseră mirosul ei inconfundabil. De fapt, nu-mi mai doream să ne întoarcem în Syracuse. Asta ar fi însemnat să nu mai pot împărții aceeași cameră cu ea, ca să nu aduc asupra mea furia aprigă a lui Lauren.

—Eu nu întârzii, i-am explicat. Ceilalţi ajung mult prea devreme.

Am auzit-o chicotind, apoi salteaua s-a lăsat în urma săriturii sale lângă mine. M-am întors pe spate iar ea şi-a rezemat bărbia de abdomenul meu. Mi-am păstrat ochii închişi, apărându-mi fruntea cu un braţ. Degetele ei se jucau pe pieptul meu, probabil urmărind vreo cusătură de pe tricou. O simţeam când inspira şi expira, când inima a început să-i bată cu putere atunci când mi-am întins braţul iar palma mea a aterizat pe spatele ei, jos, aproape de tivul pantalonilor de pijama mult prea mari pe care îi împrumutase de la Anna.

—Te porţi ca un copil, m-a dojenit şi tot ce am făcut a fost să rânjesc, pentru că știam că-i convine, chiar dacă încerca să ascundă asta. Haide! Sus, domnule Morgenstern!

—Încă un minut, am mormăit. Doar unul, jur!

Joy a spus ceva în barbă şi s-a ridicat de lângă mine. M-am zvârcolit o perioadă până am găsit o poziţie bună şi am ascultat cu ochii închişi cum paşii ei răsunau fermi prin cameră. La un moment dat, însă, o bufnitură m-a făcut să tresar şi am zvâcnit din pat, buimac şi luat pe nepregătite. Am privit în jur rapid, să mă asigur că totul e în regulă, apoi ochii mei căzură pe trupul lui Joy, ce împietrise cu braţele duse la spate, lângă un dulap de pe care căzuse un ceas deşteptător. Am oftat uşurat, oferindu-i o privire întrebătoare.

Ea era roşie în obraji şi îşi lăsă braţele pe lângă trup. Iniţial nici nu am văzut cu ce era îmbrăcată. Purta pe ea o rochie de culoarea piersicii pe care sigur i-o dăduse Anna. Nu se potriveau prea bine la pantaloni, de aceea, intuiam, încercaseră să rezolve în altfel problema cu lipsa hainelor. Lungă până la jumătatea coapselor, Joy tot trăgea de poale ruşinoasă, sub privirile mele apreciative, pentru că-mi făcea plăcere să mă uit la ea. O mai văzusem odată astfel, în seara cu acea nuntă a vecinii ei, după patru zile în care am crezut că-mi voi pierde mințile din cauza faptului că nu ne-am văzut deloc. Îmi aminteam și acum momentul în care mi-am zis că voi crăpa capete dacă ajungea cu rochia aceea cu despicătură în vreun fel șifonată.

—Poţi să... Adică încercam să...

Era frumoasă când se bâlbâia, când se înroşea şi când ochii îi deveneau mari şi strălucitori. Îşi netezea dantela piersicie ce era prinsă de poalele rochiei şi-mi ocolea privirea. M-am apropiat de ea şi am ridicat de jos ceasul. Ea şi-a cuprins tot părul într-o mână şi l-a dat pe un umăr, apoi s-a întors.