Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Se dezlănțuie Iadul

M-am foit în pat, întorcându-mă cu fața spre geamul pe care intra lumina puternică a apusului. Razele stacojii se refectau în oglinda de pe peretele opus iar camera părea scăldată în flăcări. Mi-am vârât o palmă sub pernă, strângându-mi picioarele la piept. Durerea din stern părea din ce în ce mai acută. Starea de greață revenise și odată cu ea zecile de gânduri. Și, ca și cum nu era suficient, cuvintele lui Serje mi se roteau prin cap haotic. Știam că starea de agitație din pântece se datora lui, cum știam și că trebuia să-l găsesc și să-i cer explicații, dar starea pe care o aveam mă impedica să fac asta în acel moment. Așa că am hotărât să-l aștept pe Hades, pierdută prin așternuturile reci de mătase care-mi mai răceau trupul deja înfierbântat.

Aveam nevoie de Hades. Și nu acel tip de nevoie. Aveam nevoie de un nou transfer de putere, ca să nu mai ajung în pragul distrugerii ca în urmă cu câteva ore. Aveam nevoie de drogul care mă menținea în viață, drogul pe care-l luam doar de la el. De aceea, când am auzit ușa din partea cealaltă a camerei deschizându-se, m-am întors fulgerător, pe o parte nerăbdătoare să-l văd și pe alta speriată de ideea că, poate, nu era el. Dar era Hades. A intrat și a închis ușa după el, cu ochii ațintiți spre mine. Pe moment a părut că vrea să-mi zâmbească, dar după, uitându-se mai atent, și-a dat seama că nu eram tocmai în regulă iar fantoma acelui zâmbet ce încerca să ia ființă a dispărut. S-a apropiat și s-a așezat pe marginea patului iar eu m-am ridicat în palme. Ne-am privit unul pe altul, apoi m-a apucat ferm de bărbie și m-a tras spre el, buzele noastre unindu-se. Nu știam cum și-a dat seama, probabil că eram albă ca varul, dar când gura lui s-a presat peste a mea pielea începuse să mă furnice: obrajii, vârfurile degetelor, peticele sensibile de pe gât, străbătute de zeci de fiori. Durerile dispăreau și teama rămăsese doar o amintire urâtă.

—Îmi pare rău, m-am simțit datoare să spun, atunci când mi-a dat posibilitatea să respir.

El s-a încruntat ușurel, lăsându-se pe spate pe saltea și trăgându-mă pe mine peste pieptul său.

—Îți pare rău pentru ce? mă întrebă.

—Probabil că doare. Schimbul de putere, vreau să spun.

Îmi imaginam că nu era tocmai plăcut. Era ca și cum rupea o părticică din el și mi-o oferea mie. Gândind-o astfel, nu puteam decât să simt furnicături în stomac. Cred că, dacă era posibil, ajunsesem să-l iubesc mai mult decât în urmă cu treizeci de secunde.

—Doare mai tare să știu că din vina mea ai ajuns astfel.

Nu puteam spune că nu este adevărat. Nu puteam să-l asigur că totul avea să fie bine, pentru că nici eu nu eram sigură de asta. Aveam cuţitul pus la spate, atârnând de un fir de aţă, gata oricând să cadă în gol. Trebuia să găsim posibilitatea de a-l înlătura, dar se părea că nici eu şi nici Hades nu aveam încă vreo idee suficient de bună. Aşa că am stat în tăcere un timp, cu piciorul încolăcindu-i trunchiul şi braţul lui înconjurându-mi talia. Îi simţeam respiraţia în păr şi urcarea lină a trupului când expira. Mirosea atât de bine încât mă întrebam ce gel de duş folosea, odată ce aş fi stat cu nasul numai în materialul tricoului său gri.

—Care-i treaba cu Serje? mi-a spus deodată.

Am râs şi mi-am rezemat bărbia de pieptul lui ca să-l privesc. Ochii săi negrii mi-au inspectat chipul dar nu am putut citi nimic în ei. O cută de nemulţumire i-a apărut între sprâncene. Şi-a ridicat o mână şi a început să-şi treacă degetele prin părul meu desprins, mângâindu-mi braţul din greşală, din când în când. De fiecare dată fiori îmi urcau spre umăr şi gât, determinându-mă să-mi aplec uşurel capul într-o parte şi să mă zgudui. Nu ştiam dacă nu observase de continua să mă mângâie, sau dacă îi plăcea să vadă ce efect devastator avea asupra mea. Credeam mai mult în a doua variantă.