Atinși de flăcări: Scântei (I)

*Scântei: Necromantă

           

1.      NECROMANTĂ

Tremuram sub cuvertură precum varga, refuzând să cobor din pat la insistenţele bunicii, ce mă chema jos, la masă, să luăm împreună micul dejun. Mă simţeam obosită și eram traversată de spasme îngrozitoare, odată ce nu dormisem toată noaptea. Îmi era frig, chiar dacă mă aflam de mult timp la adăpost, în camera mea căduroasă, în patul meu moale și-n lumea mea, relativ, normală. Dar ceva tot era în neregulă. Ceva ce mă îngrozea aproape întru totul. Nu doream, însă, să-mi amintesc de seara precedentă şi de motivul din cauza căruia mă simţeam acum atât de tulburată.

—Joy, masa e gata de un sfert de oră. Astăzi mergem să luăm cafeaua cu Victoria. Băiatul ei face nuntă peste două săptămâni. Coboară din pat, leneşo!

Am simţit cum cuvertura este trasă de pe mine și m-am ghemuit în jurul pernei, gemând de nemulţumire. Trebuia să mă prefac bolnavă şi mahmură, ca să rămân acasă. Ultima dată când plecasem cu bunica la cafea, în vecini, Gale a trebuit să se prefacă victima unui accident ca să mai pot pleca de acolo.

—Mi-e rău, am gemut.

Bunica Lauren stătea la capul patului şi mă privea cu ochii ei căprui, cel mai probabil cu braţele rezemate în şolduri. Am refuzat să cobor, îngropându-mi și mai mult fața în pernă. Telefonul meu începu să sune pe noptieră şi am intuit că e Gale, dar nu m-am mişcat ca să nu dau de bănuit. Stând pe burtă, cu obrazul lipit de suprafaţa fină și rece a pernei, părea că durerea adevărată, cea provocată de neliniște, chiar mă mai lăsase. Am suspinat, cu adevărat obosită, și bunica scoase un oftat ce exprima numai resemnare.

—Rămâi acasă, îmi zise ea. Mă întorc mai târziu. Fără Gale în preajma florilor mele, da?

Şi cu asta am auzit uşa camerei trântindu-se de toc. Cum i-am auzit paşii pe scările din lemn, m-am rezemat instantaneu în coate, m-am ridicat cât mai silenţios din pat şi m-am apropiat de geam. Am așteptat acolo în jur de câteva secunde, până când am văzut-o mergând pe trotuarul din fața grădiniţei noastre cu flori, spre casa vecinei, iar apoi, când a dispărut din raza mea vizuală, m-am rezemat cu spatele de pervaz, mi-am tras de marginile tricoului şi mi-am admirat o clipă pantalonii scurţi de pijama, ca după aceea să iau telefonul de pe noptieră şi să-l apelez pe Gale, în timp ce coboram în bucătărie.

—A mers? mă întrebă el imediat ce răspunse.

—Sigur s-a prins că minţeam, dar da, am spus, deschizând frigiderul ca să scot sticla cu lapte.

—Într-o oră sunt la tine.

—Nu ai voie să te mai apropii de florile ei. A sunat foarte ameninţător când a zis-o, ba chiar a trântit și uşa în urma ei.

—Sigur nu a trântit uşa pentru că nu ai dorit să mergi cu ea la cafea, replică Gale ironic, și mi-am imaginat cum își ridică leneș sprâncenele.

Stomacul mi se strânse instantaneu; recunoşteam vag acel mod de exprimare, iar acest lucru nu-mi mai scoase printre buze cunoscutul chicot.

—Iar culesul florilor din grădina ei pentru a ți le dărui ție de ziua ta nu a fost un lucru atât de rău, recunoaște.

—Nu o cunoşti pe doamna Victoria Knox, am explicat eu ferm, ignorând fraza sa din urmă. Ultima dată când am ajuns pe la ea mi-l băga pe gât pe Cameron, băiatul ei cel mare. Noroc că face nuntă săptă-

M-am oprit brusc din vorbit, speriindu-mă de una din bufniturile înfundate ce se auzi de la etaj. Am privit îngrijorată spre tavan, cu telefonul încă la ureche. Inima îmi urcase în gât și o rafală de vânt rece îmi acoperi brațele goale. Am strâns ferm din pleoape ca să mă calmez. „Nu din nou", am gândit, deja epuizată.