Iubire neașteptată

17.O veste bună între atîtea întîmplări

Ne trezisem amîndoi în momentul cînd deșteptătorul sună, iar Dean aruncă în el cu o pernă și îl doboară jos. Peste 5 minute de liniște el din nou se aude în toată camera, iar Dean și mai iritat se coboară din pat și merge să îl închidă.

-Haide, iubito, ridicate, trebuie să mergem, îmi spune el cu o voce dulce.

-Nuuuuu!!!!

-Da, hai trebuie, și îl simt cum se apropie mai tare de mine, după care mă ia la gîdilat, facînd să rîd gălăgios.

-Copii, ce se întîmplă aici? Am crezut că vă omoară cineva? spune Margaret care era speriată și gîfîia, cred că din cauza că fugise spre noi.

-Margaret e în ordine, ne jucăm și noi un pic.

-M-ați speriat... bine acum merg să vă pregătesc micul dejun.

Iese din cameră , după care eu și Dean am izbucnit în rîs. Deja cred că plîngeam și mă durea și burta de nu mai puteam să-mi iau aer.

-Hai să mergem, Margaret se va supăra.

-NU! Mai vreau să stau în pat, aici cu tine.

-Nu mai fi copil și haide! spune el pe un ton un pic enervat. Unul din defectele sale, este că se enervează repede, iar asta mă scoate din sărite pe mine.

-Bine, bine, hai că mă ridic, doar dacă îmi dai un sărut. Îi spun jucăuș.

Vine lîngă mine și mă ia în brațe și mă sărută scurt pe buze.

-Doar atît?

-Mai mult după masă.

-Bun.

Mă ridic din pat și merg întîi în baie, după care cobor, unde persoanele cele mai apropiate mie, vorbeau de parcă nu s-au văzut de 1000 de ani.

-Mîncăm? spun eu șu mă îndrept spre locul meu.

-Îhm , încă două minute, spuse Dean ocupat cu gătitul.

-Azi el s-a oferit să îți facă micul dejun.

-Mersi.

Se întoarce cu două cești de cafea spre mine și Margaret, după care aduce sandwichurile pe care lea făcut. Și își aduce și lui să mănînce. Termin mai înainte și merg sus să mă îmbrac. Îmi iau o fustă, un tricou, profit și eu un pic de timpul bun de afară, îmi place căldura, dar nu atît de tare cum vîntul răcoros de seară.

Cobor jos și îl văd pe el deja gata, ținînd într-o mîina rucsacul meu, a lui fiind în spate, și în cealaltă cheile de la mașina. O salutăm pe Margaret și ieșim din casă, continuînd sa-l scot din sărite pe el purtîndu-mă ca un copil. Cum oare mă mai suferă. Mereu mă gîndesc cît de fericită sunt că sintem împreuna din nou, că s-a întors la mine. Fiecare clipă petrecută cu el e o veșnicie, de parcă timpul se opreste în loc atunci cînd sunt el. Mă simt liberă, și în același timp în siguranța. El îmi este cel mai drag și cel mai apropiat, din momentul dispariției părinților mei și apariției lui .

-Am ajuns la școală!! Ei trezirea. Hai doar nu o să te duc în brațe pînă la oră.

-Ce, deja am ajuns?

-Deja, da. La ce te gîndeai?

-La cum să te mai enervez un pic. Aud cum se rîde și mă face și pe mine să mă amuz cu rîsul său, fiindcă e molipsitor.

-Desigur, doar tu ești în stare să scoți un om din sărite.

Ieșim din mașină și aud niște strigăte:

-Chrissy! Chrissy salut. Era Louis. Ce faci, unde ai dispărut?

-Hei, la ore. Între timp Dean îi arunca priviri săgetătoare.

-Noi mergeam la lecție, da?

-Da,îi răspund și îi zîmbesc. Și unde îmi este sărutul promis?

-Uite-l... M-a sărutat cu atîta dorința, în plus că în fața întregului liceu. Cred că eram roșie, îmi simțeam obrajii arzînd. Îmi place cînd roșești, ești atît de drăguță. Gata acum suntem chit?

-Da, spun și ne continuam drumul spre clasă. Toți ne priveau, într-un fel uimiți, după care s-au întors la ocupațiile lor.

În liceu aveam diferite grupe. Grupul tocilarilor, care mereu discutau deapre cărți, grupul popularilor care mereu își dădeau aere, grup din care făcea parte și Melony... Mai era grupurile de rockeri, emo, grupul băieților tari și grupul oamenilor normali, adică al nostru. Era compus din: Amy, eu, Jack, Dean, Martin, acum și Louis. Ce este bine la noi că toți sunt sinceri și simpli.

Ajungem în sala de chimie. Mi-e îmi place chimia, dar uneori mă plictisesc și încep a vorbi cu Amy, care nu înțelege obiectul și ascultă muzică în timpul orei. Acum eram așezați diferit în bancă, Jack cu Amy, eu cu Dean, Louis cu o colegă de bancă cu care discută aprins o temă și Martin cu... Vicky, iarăși uitasem cum o cheamă, oricum mi-am adus aminte.
Profesorul a intrat în clasă, s-a salutat cu noi și fiind mai în vîrstă a început a ne povesti întîmplari din tinerețea sa, cum ei au trăit după război, ce jocuri jucau, pe scurt cum se distrau, dar și despre cum învățau mult. Bun, deja mă plictiseam. Dean fiind lîngă mine l-am folosit ca pernă. El m-a cuprins, iar eu i-am inspirat parfumul său bărbătesc pe care îl adoram. Mă simțeam atît de bine. Puteam să dorm, noi fiind în ultimele banci nimic nu se vedea. Îmi pare sincer rău pentru cei din fața care nu pot să facă nimic și sunt nevoiți să asculte aceleași povești pe care le știm toți, nu e prima dată cînd intră în detalii cu viața sa.

Se pare că această lecție am dormit amîndoi. Emily, prietena lui Felix, acum părea mult mai bine, nespus de fericită,arata mai bine ca înainte. Din cîte am auzit cînd am trecut pe lîngă ea să ne salutăm, ea vorbea cu Felix.

Următoarea aveam ceva de genul dirigenției. Sună clopoțelul și toți elevii merg pe la clase.

-Dragii mei, spuse diriginta, noi vom efectua o călătorie la mare, unde ne vor reprezenta noi invenții efectuate de academicii de la științe în domeniul energie și tehnicii. Călătoria va dura 5 zile. Poimîne va aștept cu bagajele în fața liceului. Acum continuam cu problemele clasei. Cine a fumat în incinta școlii?....și au continuat întrebări de genul acesta.

Noi doi cînd am auzit de această excursie, ne-am bucurat, avea să petrecem mai mult timp împreună. Și se pare că nu doar noi aveam aceste idei, și restul doreau plecarea aceasta așa că eram bucuroși toți. O veste bună între atîtea întîmplări.

Dar totuși nu pot fi eu un om cuminte, fară ca să nu vizitez directorul măcar odată la două săptămîini, bineînțeles că împreună cu Amy, din motivul că am vorbit prea mult la engleza. Băieții aveau sport așa că noi ne-am așezat împreună.

-Vă așteptam. Două săptămîni și trei zile. Record!exclamă el. Aveţi o oră de detenție, acum puteți să mergeți înapoi la ore, dar vă rog să ajungeţi la lecție nu ca data trecută.

-Mulțumesc, la revedere, spunem noi la unison.

După ce ieșim din cabinetul directorului.

-Nu stăm la detenție, nu?

-Nu, ni se va ierta, spuse Amy triumfător. Acum hai la lecție că vine și ne controlează.

Am mers la oră. După care ma apelat cineva pe număr necunoscut şi mi-a spus :

-Vei fi...