√ Volumul 2- 1. Adevărul

3.6K 123 7
                                    


Am sărbătorit și la un moment am observat că băieții lipsesc. M-am ridicat sus și am mers spre birou unde ei discutau înflăcărat, iar eu am auzit: "A apărut el în oraș, astăzi i-am simțit mirosul, m-a apelat astăzi , iar ele au început să dea semne că ce e înăuntrul lor își trezește simțurile, Crissy le manifestă din ce în ce mai des, recuperarea grabnică, pofta de mîncare și uneori îmi ghicește gîndurile. Și exact apare el în momentul cînd fetele sunt pe cale de transformare în..." . S-au oprit din a vorbi fiindcă am făcut eu ceva sunete.

-Ce faceți aici, le lipsiți tuturor?

-Acum coborîm.

Ies din birou și îmi aduc aminte de cuvintele spuse de ei " se transformă în..." acest gînd nu îmi dă pace și vreau să aflu cît mai mult. Cît mai mult despre ce e vorba și în ce ne transformăm. Presupun ca merge vorba despre mine și Amy fiindcă suntem gemene, înseamnă că suntem la fel. Cobor scările încă încercînd să înțeleg ceva, dar imposibil.

- Unde sunt?

- Sunt în birou și au spus că vin imediat jos. După ce termin de spus aceasta băieții coboară jos și ne privesc pe noi, după care își întorc privirea spre părinții noștri.

- A-ți vrea să ne permiteți ca de ziua fetelor să ne ducem undeva într-o cabana din pădure? Se adresă Jack părinților. Și eu uitasem că luna viitoare e ziua noastră, iar Amy și ea abia acum și-a adus aminte. Nu cred că va dori să meargă la pădure. A zis că de ziua ei va organiza o petrecere mare, cu mulți invitați, cu mult alcool și mîncare, cu cea mai bună muzică. Mă uit la ea și facem un schimb de priviri, după ea vorbește.

-De ce nu? Ar fi ideal să mergem undeva să ne distram și să nu ne spună nimeni să dam volumul mai mic.

-Crissy, tu ce spui? mă întrebase Dean.

-Cred că e ok.

-Atunci s-a aranjat ,Party Hard în pădure, spune și toți încep să se amuze. Ea ridică o sprînceană și se uită confuză în jur. Ce zîmbiți?

-Nimic, doar fraza ta sună atît de amuzant. Bine, gata, nu mai rîdem.

M-am ridicat sus în camera mea, fiindcă mi se făcuse brusc rău. Am făcut un duș rapid și m-am culcat. Pe la mijloc de noapte aud voci, care veneau din coridor.

- Minunat, acum că mergem în pădure, ne va fi mai ușor să le ajutăm. Toate transformările au loc la 18 ani și cazul lor nu e o excepție, așa că va trebui să avem grijă de ele, oricare ar fi situația.

-Nu uita în această perioadă ele vor fi mai puternice ca noi.

-Mda... Noapte bună! Cînd am auzit că el se îndreaptă spre cameră m-am culcat imediat la loc. Intrînd în cameră i-am simțit privirea ațintită spre mine și care mă cerceta, așa cum eram cu spatele la el parcă îl vedeam fața în față. Cînd s-a apropiat de mine i-am simțit parfumul care mi-a invadat nările. M-a sărutat pe obraz după care s-a întins lîngă mine și m-a prins strîns de talie, astfel făcînd să mă simt în siguranța.

~După o lună~

Dimineața nu s-a lăsat mult așteptată și a dat voie soarelui de toamnă să strălucească prin norii suri, care prevestesc ploaia. De o săptămînă încoace plouă neîncetat, unele orașe din apropiere au fost inundate. Cît despre tema care o discutau băieții în acea seară nu am mai aflat nimic. Am încercat să caut ceva prin birou, însă fără succes, de atunci nu am auzit pe nimeni să mai vorbească pe tema unei transformări.

Acum ceva zile în urmă eu și Dean am împlinit jumătate de an de atunci de cînd suntem împreună. Atunci totul parea a fi o zi normală, însă așa am crezut doar eu. Toată ziua a fost atent cu mine. Dimineața mi-a adus micul dejun la pat, după am mers în parc unde mi-a dăruit un colier minunat pe care era scris numele meu, iar eu i-am dăruit o brățară la mînă din aur, groasă, pe care știu că o dorea de mult. Apoi am mers și am cinat la un restaurant din apropiere, îmbrăcați deloc elegant. În trening și adidași într-un restaurant sofisticat. Cine poate să facă așa ceva? Desigur că numai noi. Oamenii se uitau ciudat la noi, ceea ce ne facea pe noi să ne amuzăm și mai mult de aceasta. Cînd am venit acasă și ne-am jucat în playstation pîna nu am obosit a ne certa din cauză că cineva încalcă regulile sau pentru un moment de neatenție de care aveam eu nevoie din partea lui, care m-a ajutat să cîștig runda, a fost să-l sărut și acesta a uitat de joc și a pierdut. Am termimat seara prin a ne uita la un film de dragoste pe care l-am ales eu, deoarece îmi ajung filmele de groază. Deja am și visuri cu ele.

Iubire neașteptatăOù les histoires vivent. Découvrez maintenant