E trecut de miezul nopții,
Iar noi ne cântăm balade de dor.
Alinându-ne durerea sub clar de Lună,
Durere ce nu-i străină
De întunecimea sufletelor noastre.
Doar că, stând îmbrățișați
Și numărând stelele,
Socotind în zadar puterea lor
necunoscută,
Abia-mi dau seama,
Privindu-ți ochii,
Scumpă rază de Lună,
Că iubirea-i fiica nopții
Și că ura-i vărul-i îndepărtat.
O, tu, dulce astru,
De ce-mi dai în cale
Pe cea care nu mi-e menită?
De ce-mi chinui sufletul,
Știind că n-are să fie?
Chiar atât de mult îți place
Să mă chinui cu dor?
Sau e doar vorba
De orgoliul tău sclipitor?
Soare nebun,
Arzător,
De ce-ai supărat Luna?
De ce-ai lăsat-o singură și-ndurerată?
Iubirea nu-i despre durere-n singurătate,
Iubita mea.
Și nici durerea nu-i despre
Iubire amară ce te-ndepărtează.
Scumpa mea iubită,
O să-ți iubești Soarele?
Soarele ce-ți aduce doar suferință?
O, tu, scumpă Lună,
Mă poți iubi când îți fac doar rău?
CITEȘTI
Cadavrul din patul vecinului
Poetry| Poezie | POEZÍE, (1) poezii, s. f. 1. (Spre deosebire de proză) Arta de a exprima o idee sau un sentiment în mod plastic, cu ajutorul imaginilor, al ritmului, mai ales sub formă de versuri Un volum de poezie în care au să se ilustreze poeziil...
