Cadavrul din patul vecinului

Portretul mamei la treizeci și nouă

  Mamă.
  Mamă, ce cuvânt melodios,
  Rupt din inima Raiul,
  Adus pe Pământ pentru alinare.
  Doar că eu nu mai pot găsi alinare în el.
  Căci mi-e interzis s-o fac.

  Plânsă, pierdută, distrusă;
  Asta-i tot ceea ce văd eu în tine
  La doar treizeci și nouă de ani.
 
  Și plâng deodată cu îngerii, mamă.
  Plâng pentru tine, pentru mine...
  Lacrimile îmi vărs pentru sufletul tău,
  Căci din al meu a mai rămas doar cenușa.
  Iar tu ai doar treizeci și nouă.

  Păcatele să le răscumpăr de-a-și putea,
  Și sufletul mi l-aș da
  Doar ca să-ți alung durerea
  Ce de ani sufletu-ți degrada
  La doar treiș' nouă de ani.

  Dar nu-i posibil,
  Iar eu mâinile-mi frâng,
  Scăpând lacrimi p-ascuns.
  Și-așa ajung să acuz insomnii,
  Gândindu-ți problemele în încercarea aiurită
  De a le rezolva cu minte de copil
  Și cu mostre sigilate de fericire.

  Păcat însă mamă,
  Că la treiș' nouă
  Sterilitatea fericire nu-i de ajuns,
  Iar eprubetele pline de amintiri sigure
  Nici măcar nu te amăgesc.

  Petale de ghiocei în păr
  Și lăcrimoare pictate pe obrajii tăi,
  Sunt particularitățile pe care le observ
  Când îmi zâmbești la treizeci și nouă.

  Buzele pictate-n roșu-mbătător de durere
  Și viorele colorare cuibărite sub ochi
  Îți sunt culorile pictate pe pielea albă,
  Tăindu-ți imaginea și încrederea,
  La doar treizeci și nouă.

  Mâinile ca frunzele-n furtună,
  În sufletul parcă-ți tună.
  Fulgere de mânie-n ochi,
  Dar cuvintele nu-ți scăpa printre întunecații nori.
 
  Zâmbet-fragilitate,
  Petale firave de trandafir în martie,
  – Nici n-ar trebui să existe –
  Îți e personalitatea indiferentă și rece
  Ce moartă zace
  În bucătăria noastră.

  Jur, mamă, că nu te-nțeleg.
  Suferința o-nduri stoică,
  Dar pe timp de război
  Ripostă n-ai.
  Și iar pierzi
  Căci din nou ți-e frică să ripostezi.
  Doar că tu uiți ceva.
  Mamă, ai doar treizeci și nouă.

  Dar mă ignori,
  Mintea-ți e plină de griji.
  Și iar te neglijezi.
  Chiar de-ți cânt în strună,
  Ai doar treizeci și nouă.

  Așa că luptă cum o făceai cândva
  Și redevin-o ceea ce admiram!
  Căci știu că ești tot acolo,
  Dorindu-ți să redevii tu.

  Drept urmare, abandonează-ți frica.
  Și fragilitatea sparge-o
  Chiar de-n cioburi te-i tăia
  Căci durerea ne face mai puternici.
  Chiar de ai doar treiș' nouă.

  Puternicul soldat eu-l văd în tine
  Și îndârjirea de altă dată în suflet ți-o zăresc.
  Așa că nu renunța.
  Înaintează cu pași hotărâți
  Și salvează-te,
  La doar treizeci și nouă.

  Căci eu nu mai pot
  Să fiu puternic nici măcar pentru tine.
  Căci sufletul mi-a obosit,
  Iar trupu-mi arde de durere.

  Așa că luptă pentru amândoi
  Și câștigă războiul
  Ce libertatea o să-ți aducă înapoi.

 
         Fiul tău ce te-a iubit mereu, Jefferson Alexander Woods