Cadavrul din patul vecinului

Cenușiu

  Noapte cenușie,
  Atmosferă tensionată,
  Lacrimi se revarsă
  Peste pământul sterp.

  Cenușiu.
  Viața-i deja lipsită de culoare.
  În absența ta,
  Cenușiu doar a mai rămas
  În viața mea.

   Inimă firavă,
  Sentiment străvechi,
  Gol în suflet îmi provoci
  Și inima-mi faci să plângă
  În absența ta,
  Iubita mea,
  Bruneta mea.

  Marea ce-mi îneca durerea,
  S-a retras de lângă mine
  Și mi-a lăsat doar nisipul
  Ce-a devenit cenușiu în lipsa atingerii tale.

  Aridul suflet
  Urlă după culoare.
  Dar nu-i cine să i-o dea.
  Căci tu ai plecat
  Și m-ai lăsat cenușiu.

  Folosindu-ți indiferența,
  Moartea mi-ai adus-o.
  Plecarea ta doar m-a îngropat
  Undeva de unde să nu-ți mai văd nici fantoma.

   Nemernică e viața.
   Și tu la fel.
  Dar te pot condamna?
  Nu, pentru că nu-mi e permis.
  Căci mi-ai interzis să te blamez
  Deși ar trebui să-ți încalc cuvântul,
  Nu-mi permit.

  Căci eu te-am făcut așa, monstru-femeie.
  Iar tu, drept răzbunare,
  Mi-ai furat viața
  Și m-ai lăsat cenușiu.

  Căci eu ți-am furat libertatea
  Și te-am închis în colivia iubirii mele,
  Crezând c-așa n-am să te pierd,
  Dar te-am pierdut.

  Și n-am să te mai regăsesc,
  Nu-n viața asta.
  Poate-n următoarea sau următoarea următoarei
  N-o să ne mai rănim
  Și-o să ne putem iubi
  Fără să dansăm pe ale durerii săbii.

   Căci astăzi zac cenușiu
   Pe strada pe care ne jucam
   Și ne împărtășeam zâmbete
   Când încă nu eram cenușii.

   Doar că tu ai uitat
   De clipele în care ne coloram
   Și ne furam atingeri de pe buze.
  
   Însă mie nu mi-ai îngăduit
   Să dau uitării clipele
   În care mă luai în brațe
   Și-mi alinai durerea și inima.

   O faci și acum.
   Dar ghearele îți înfigi în mine
   Și-mi furi culoarea,
   Lăsându-mă cenușiu în Marea Moartă.

   Lipsit de culori,
   La mal mă îneci
   În lumea asta ce și-a pierdut culoarea
   Și care și-a aruncat speranța-n neant.

   Căci tu cenușiu m-ai lăsat în noapte.
   Și te-ai dus departe-departe, la celălat capăt al lumii.
   Fericirea însă mi-ai furat-o
   Și cu sufletu-nstrăinat m-ai lăsat,
   Iubita mea,
   Bruneta mea.

   Și-mi sfâșii în bucăți sufletul,
   Iar suflul mi-l furi
   Când pumnale-n inimă-mi-nfigi
   Și puterea ți-o răsfrângi asupra mea.

    "Ai să mori" îmi spui.
    "Deja regret." îți destăinui 
     Când sângele mi se scurge din piept
     Și tu cu ochi îndurerați mă privești
     Pe când pumnalul mai adânc înfig.

    Căci ți-am promis, iubita mea.
    Noi doi, murim doar împreună.

Semnat, cenușiul tău pseudoiubit