Tu-n veci
Al meu soare n-ai fost
Căci deliberat ori ba,
Tu niciodată inima nu mi-ai frânt.
Soarele care întunericu-n zori alungă.
N-ai fost vreodată
Cel care să mă constrângă
Normelor să mă conformez,
Sancționându-mă pe nedrept,
Negându-mi supliciile,
Din abis cerându-mi să ies.
Repezindu-mă s-aleg,
Neaprobându-mi deciziilor,
Acaparând întreaga scenă
La capătul cerului împingându-mă
Sper a mă îneca
Când încep să-ți displac.
Arogant nu mi-ai cerut
În neștire să te urmez,
Zicându-mi că știi tu calea
Căci peste toți mereu strălucești.
Din mine însă
Tu nu m-ai scos,
Neîmpingând trezirea-n viața mea,
Nefortând granițele pe care împreună le-am trasat.
Soare-n viața mea n-ai fost,
Luna însă a ta este
Căci pe ea o-ntrupezi.
Tu mereu blând m-ai privit,
Din întuneric apărând,
Din el născut,
În el pierind,
De fiecare dată zâmbind.
Tu-n propria-mi pierzanie
Răbdător m-ai ghidat,
Mâna gentil cuprinzându-mi-o,
Calea luminându-mi-o.
Durerea mi-o-nțelegi,
Suferințele mi le recunoști,
În alegeri mă susții,
Iar pe drum tu m-aștepți
Indiferent de-i noapte ori zi.
Felul de-a fi doar tu mi-l înțelegi,
Căci sufletul mi-l divinizezi
Chiar de eu sunt cea care ți se-nclină,
A mea dulce și veșnică Lună,
Copil celest,
De milenii binecuvântat cu iubire și blândețe,
Tu doar mie mi le-ai dăruit,
Șoptindu-mi în codru să te urmez
Căci doar eu te completez
Când sufletu-ntreg nu-ți mai este.
Singura aliniare eu fiindu-ți
Cu vocea mea care rănile-ți alină,
Iar inima ți-o încălzește
Când capu' pe umărul tău mi se-odihnește.
Noi doi în abis ne-om arunca
Când amândoi vom dispera,
Dar pân' atunci atunci liniștiți vom aștepta,
Îmbrățișați ca doi copii,
Al nostru sfârșit al primăverii._Tu_
Tu-n veci
Al meu soare n-ai fost
Căci deliberat ori ba,
Tu niciodată inima nu mi-ai frânt.
Soarele care întunericu-n zori alungă.
N-ai fost vreodată
Cel care să mă constrângă
Normelor să mă conformez,
Sancționându-mă pe nedrept,
Negându-mi supliciile,
Din abis cerându-mi să ies.
Repezindu-mă s-aleg,
Neaprobându-mi deciziilor,
Acaparând întreaga scenă
La capătul cerului împingându-mă
Sper a mă îneca
Când încep să-ți displac.
Arogant nu mi-ai cerut
În neștire să te urmez,
Zicându-mi că știi tu calea
Căci peste toți mereu strălucești.
Din mine însă
Tu nu m-ai scos,
Neîmpingând trezirea-n viața mea,
Nefortând granițele pe care împreună le-am trasat.
Soare-n viața mea n-ai fost,
Luna însă a ta este
Căci pe ea o-ntrupezi.
Tu mereu blând m-ai privit,
Din întuneric apărând,
Din el născut,
În el pierind,
De fiecare dată zâmbind.
Tu-n propria-mi pierzanie
Răbdător m-ai ghidat,
Mâna gentil cuprinzându-mi-o,
Calea luminându-mi-o.
Durerea mi-o-nțelegi,
Suferințele mi le recunoști,
În alegeri mă susții,
Iar pe drum tu m-aștepți
Indiferent de-i noapte ori zi.
Felul de-a fi doar tu mi-l înțelegi,
Căci sufletul mi-l divinizezi
Chiar de eu sunt cea care ți se-nclină,
A mea dulce și veșnică Lună,
Copil celest,
De milenii binecuvântat cu iubire și blândețe,
Tu doar mie mi le-ai dăruit,
Șoptindu-mi în codru să te urmez
Căci doar eu te completez
Când sufletu-ntreg nu-ți mai este.
Singura aliniare eu fiindu-ți
Cu vocea mea care rănile-ți alină,
Iar inima ți-o încălzește
Când capu' pe umărul tău mi se-odihnește.
Noi doi în abis ne-om arunca
Când amândoi vom dispera,
Dar pân' atunci atunci liniștiți vom aștepta,
Îmbrățișați ca doi copii,
Al nostru sfârșit al primăverii.
YOU ARE READING
Cadavrul din patul vecinului
Poetry| Poezie | POEZÍE, (1) poezii, s. f. 1. (Spre deosebire de proză) Arta de a exprima o idee sau un sentiment în mod plastic, cu ajutorul imaginilor, al ritmului, mai ales sub formă de versuri Un volum de poezie în care au să se ilustreze poeziil...
