Cadavrul din patul vecinului

Iubito, răscumpără-mi/ți păcatele I

  Iubito, răscumpără-mi păcatele
  Căci vărsata-i amare lacrimi pentru mine.
  Iubito, răscumpără-ți păcatele
  Căci mult ai păcătuit pentru mine.

  Cu lacrimi amândoi
  Sufletele ne-am pătat,
  Iar mințile ni le-am pierdut
  Prăpădindu-ne de dor crunt.

  Amărăciunea spiritul ni l-a cuprins,
  Urlete trupurile ni le-a zguduit,
  Lăsând în noi suferință
  Și deșert nemărginit.

  Balade încercat-ai să-mi cânți,
  Poezie chiniut-am să-ți scriu,
  Dar scrisorile, mesajele pierdute, urletele noastre deșarte,
  Credința noastră desăvârșită,
  În veci n-a fost făcută cunoscută.

  Durerile-n suflet am închis,
  Iar de orgolii nu ne-am lepădat.
  Zidurile s-au ridicat
  Și disperarea noastră
  Neauzită a pierit.

  Speranța,
  Încăpățânata de ea,
  De noi s-a agățat,
  Iar în timpane
  Glasul și-a urlat.

  "Să renunți?
  Tu te-auzi?
  Din neputință,
  Iubirea să alungi,
  Și pe mine să mă pierzi?

  Glumă sper a fi
  Căci răbdarea pe sfârșite mi-e,
  Iar moartea mea
  E moartea ta.

  Așa că puterea nu-mi subestima.
  Mai îndârjită decât orgoliul sunt,
  Iar răzbunarea asupra-ți
  Am să mi-o răsfrâng aprig
  De nu me-i asculta."

  Vocea însă dulce i-a răsunat
  Când cuvintele inimile ni le-au lovit
  Trezind în noi păcatul
  Și patima, iubirea neconsumată.

  Fugind, avid ne ciocnim,
  Fulgere pe cer stârnim
  Și tunete-n suflet răsună
  Când tandru visele-n
  Palmă-ți le cuprinzi
  Zâmbind candind.

  Sufletul de numai tu mi-l alini,
  Iar nebunia eu ți-o stârnesc.
  De asta mă blestemi avid,
  Zâmbind,
  Căci de nopți
  Și zile nesfârșite
  Îmi tot spui:

  "Noi pe rug avem s-ajungem.
  Trupurile ne-or arde,
  Iar suflarea împreună
  Sper că ne-om da-o."

   Auzindu-te, cuvintele absorbindu-le-n inimă,
  Buzele-mi formează un surâs lin,
  Deși brațele mă dor
  De păcatele mele.
  Ochii mă-nțeapă de dor
  Și de naivitatea ta
  Căci crezi c-am putea muri atât de ușor.

   Așa că din nou îți repet,
  Cântând și dansând
  Vasul timpului,
  Valsul morții,
  Sărutând mână zeiței,
  Căci Afrodita sigur te-a adorat, iubito.

   Dar 'nainte de-a pleca,
   Iubito, răscumpără-ți păcatele!
  Măcar pe ale tale...
  Că ale mele prea s-au adunat
  La poarta Edenului,
  Bântuind îngeri și căutându-ți sufletul.

  Dar, de-i putea,
  Prin iubirea-ți infinită
  Și mila-ți dulce,
  Te rog slugarnic
  Patimile și suferințele să-mi răscumperi,
  Îngere cu zâmbet diavolesc.

  Auzindu-mi o ultimă dorință,
  Râsul frumos ți-l reverși
  Și cu afecțiunea mă-nvălui,
  Neglijentă vorbind,
  Neglijentă purtându-ți ținuta,
  Căci tu impresionezi doar
  Prin atitudinea veșnic prezentă.

  "Să-ți răscumpăr...
  Păcatele?
  Care dintre ele?
  Cele ce mă conțin
  Sau cele de dinainte?"
  Amuzantă mă-ntrebi
  Când roșu-mi obraji apare.

   "Pe toate, diavol blestemat !
   Duce-te-ai în Iad, ființă depravată !"
   Te blestem avid, încolțit,
  Simțind cum sufletu-mi omori
  Și, indiferentă, rațiunea-n vreascuri mi-o transformi,
  Iar pe focul privirii-ți sfârșește.

  Tu doar te distrezi
  Și dulce mă săruți,
  Inima strângându-mi-o-n pumn,
  Raze depunându-mi în păr
  Și luciri de stele pe buze
  Căci fiica Lunii tu ești,
  O veritabilă vânătoreasă a lui Artemis,
  Desăvârșita Atena.

  "Păcatele ți le voi răscumpăra,
  Căci destinele ni-s legate.
  Dar al meu am să te fac
  Pe vecie și-n etern
  De nu te-i opune
  Căci doar de dorul tău mor."

   Oh, scumpa mea,
   Oi vreau de mult timp.
   Iar sufletul sigur ți l-oi da,
  Căci tu pe amândoi
  Ne-ai izbăvit.