ți-ai trecut degetele
peste
moliile mele
le credeai frumoase
bucăți de plastilină
azurie
le cântai
poezie în mișcare
și le lăsai să zboare
moarte
în albumul meu
cu flori
presate
le gândeai trecutul
râdeai
pe salteaua din bucătărie
și ziceai că poate
au fost marinari
în viețile trecute
că s-au îndrăgostit atât de mult
de soarele mării
că au devenit
fluturi
albi
că au vrut să prindă lumină
în tot trupul
să se înece in lumină
mânjească de ea
până la umbra piciorului
și să fie lumină
și în capetele de aripi
ziceai că marea
i-a învățat să zboare
și zborul i-a învățat limba valurilor
și că soarele
e
de fapt
în fel de tată
pentru tot ce mișcă
și tinde
să fie
și că doar eu
născută să respir
nu pot să ating lumina
cu degetele
și de aceea rup
fluturii
în bucăți
las
moliile
să pice
din lumină
și mă fac
ucigașă
de flăcări
pentru că iubesc
lumina
prea mult
să pot iubi soarele
iubesc lumina prea mult
să te iubesc
pe tine
iubesc lumina
dar nu iubesc
ființele născute
din ea
pentru că lumina mea
se stinge
în lumina altora
se stinge
se stinge
mă atingi
dar
șoapto
chiar dacă
m-ai stins
prins
de capătul luminii
și m-ai fi făcut și pe mine
un fel de
exponat
in propria ta
arhivă de
fluturi
niciodată
niciodată
nu m-aș fi lăsat
înghițită
de tine
de tine
de tine
aș fi molie
să mă arzi
lumină
să mă aprinzi
soare
să mă înghiți
aș fi orice
doare
te rog
fii și tu
cu mine.
te rog.
