ca o clopotniță
cu o palmă în cer
și rădăcinile adânc adânc
în ușile mării –
alergai
alergai
alergai
spre viață
largul era atât de
sfânt
atât de țărm
totuși
atât de fluture și boare de vânt
că pe valuri rămâneau
urmele șoaptelor tale
că de picioare ți se lipeau
promisiuni înecate
ca o rugăciune ce
nu va ajunge niciodată la
cer
chiar de clopotnița
se ridică în degete
spre nori
niciodată
niciodată
nu vei fi mai mult
decât un fluier mort
în inima mării
un ecou
al catargelor care și-au pierdut
lumina la margine
de vis
o poveste fără de viață
o clopotniță care nu poate atinge
cerul
chiar dacă își crește
aripi...
