ți-am întins mâna
și te-am lăsat
sa îmi intri
în piele
să îmi crești
că o orhidee
pe oase
să respiri
prin iluzia mea
sa înflorești prin
speranța de a exista
te-am lăsat să arzi
și să devii eternă
te-am lăsat să te joci
cu picături de sulf
de parcă ar fi păpuși
și să mă rupi în bucăți
să mă lipești din nou
după
și să continuăm să privim
cum cerul se sparge
să alergam după trenuri de jucărie
și să sărim la stația noastră
pentru că
peronul e ca o mină de
strigăte
și nu putem să nu plonjăm în
suferința asta albastră
ca o mână pe care o sufoci
ca o poveste pe care o ascunzi
în brațele tale
încă vreau să
ne îmbrăcăm în
poezie și ploaie
să fim raze de vânt
anotimp
sa înflorim
mucegai
deci
de ce
de ce
de ce
de ce...
mi-am pierdut degetele
și nu mă mai pot ține
de tine...
