31

325 32 3
                                    

După o lunga privire la televizor și îmbrățișări nesfărșite au decis sa iasa puți pe afara. Nu era atât de târziu dar nici devreme. Statul de dimineața când sau trezit și pana acum când sa făcut deja ora 5 le-a dat gândirea sa mai iasa puțin la aer. Așa ca cei doi au fost deja îmbrăcați, încălțați si gata sa se duce la cafenea, unde lucra Jin.

In mașina liniștea predominanse dar nu era una rea, ci una chiar foarte relaxanta. Jungkook conducea calm, cu o mâna pe volan si cu cealaltă pusă lin pe coapsa blondului mișcând-o de câteva ori in sus și jos după luând-o când trebuia sa schimbe viteza. Taehyung iubea senzația pe care ii transmite brunetul, ii făcea ca corpul sa se relaxeze constant iar caldura pe care îl simnte când brunetul ii puse din nou mâna pe piciorul sau la făcut sa privească geamul un mic zâmbet tiparindu-se pe buzele sale rozalii.

Sentimentele sale creșteau pe zi ce trece. Chiar dacă nu aveau atât de mult timp de când sunt iubiți, Taehyung începea sa fie independent de el, ii vroia atenția, ii vroia dragostea, ii vroia totul. Vroia sa se trezească in fiecare dimineața in brațele iubitului sau, sa fie întodeauna sărutat pe frunte, pe buze când se trezește, și chiar sa admire momentul când stătea in bucătărie facand clătitele sale tradiționale ce ii aducea aminte cum mama sa ii făcea.

Vroia sa fie numai și numai a lui, nimeni sa poate avea șansa sa îl cucerească. Chiar și dacă Jungkook are harmul ista de a face pe fiecare persoana sa cada la picioarele lui, sa ii implore atenția și sa ii de-a o noapte de neuitat. Acum le putea da la toți pe nas, fiindcă in atâta timp a reușit. A reușit sa întemeieze o relație cu brunetul atrăgător din stânga sa.

Își luase privirea de pe geam când a simnti cum Jungkook îl strase piciorul, întorcându-și capul spre el.

"Am ajuns" spuse cu un micuț zâmbet pe buze așa dându-i energia blondului sa ii schițeze înapoi și sa părăsească mașina așteptând ca brunetul sa o blocheze.

Mergeau amândoi in liniste un brat de al brunetului fiindu-i pe talia sa tragandul mai aproape in timp ce Taehyung incerca foarte mult sa își abțină roșeața sa ii coloreze obrajii. Nu de alta dar nu vroia sa se facă de râs in fața băiatului ce ii furase inima, in opinia lui arăta patetic ceea ce nu era deloc adevărat dacă Jungkook o privea in al mod. El pur și simplu îl vedea adorabil când roșea și nu era ceva nou.

Sunetul clopotelului înștiințase apariția următorilor clienți, ce îl făcu pe Seokjin sa își mute ochii spre usa zâmbind mândru ca își văzu prietenul lângă Jungkook, brațul din jurul taliei și obrajii ce sau înroșit când Taehyung ia văzut privirea ce ii transmitea satenul .

"Bine ați venit" rosti pe un ton blând cel mare făcându-le semn sa se apropie ceea ce Jungkook o făcuse.

Au ajuns lângă tejghea unde Seokjin avea un prosop in mâna in timp ce își arunca ochii spre cei doi văzând cum Taehyung își ascunse chipul in pieptul brunetului acesta chicotind și strangandul in brațe.

"Mai nou acum sunt a doua persoana importanta?" întreaba prefăcându-se rănit iar blondul sărise ca ars de lângă Jungkook când auzea vocea profund rănită și spartă fugind vinovat pana la Seokjin, ceea ce insemana ca înconjurase tejgheaua pentru a se izibi de corpul mai slab, Seokjin fiind nevoit sa facă un pas in spate din cauza puterii bruște.

"Hyung de ce gândești așa??" întreaba cu ochi mari asa făcându-l pe saten sa rada și pe Jungkook sa își dea ochii peste cap schițând un zâmbet.

"Pai nustiu, momentul când te ascuzi de mine?"

Taehyung pe loc se simnti vinovat îngropandu-și chipul in pieptul celui mare corpul sau relaxându-se când Seokjin ii curpinse talia și miscandu-și brațele pe spatele sau.

S-Stop,please!(Gguktae)Where stories live. Discover now