Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 5

Stăteam de minute bune în aceeași poziție, în expectativă. Aproape că ațipisem când l-am simțit mișcându-se lângă mine. Când am deschis ochii și m-am uitat la el, resimțeam deja efectele nopții nedormite și a frigului acumulat în oase. Probabil ca arătam groaznic, cu greu m-am abținut să nu mă frec la ochi, sau să-mi scot oglinda din poșetă și să trag o privire. Părul îmi era răvășit ca după o oră de stat în ploaie și mi-am trecut mâinile prin el ca să îl aranjez cât de cât.

Bărbatul mă privea curios. Mă simțeam din nou jenată sub privirile lui. Eu eram una din acele persoane care ura să fie în centrul atenției. Nu-mi plăcea să fiu în postura de exponat.

- Ai văzut ceva interesant? am scuipat cuvintele cu aciditate. Impulsivitatea mea avea să mă ducă la pierzanie. Tipul mă lăsase în pace de ceva timp de ce trebuia să pun întrebări tâmpite? Puteam pur și simplu să îl ignor, asta ar fi fost soluția ideală.

- Mai degrabă fascinant, îmi răspunse cu emfază.

- Da, am trei ochi și nouă membre... Ce zici de asta? am continuat la fel de tăios.

- Ai niște ochi care pot distruge vieți, iubito, mi-a șoptit seducator în timp ce s-a întors până a ajuns față în față cu mine, privindu-mă atent.

Ce-i mai plăcea să exagereze? Oare chiar credea că mă duce de nas cu dulcegăriile astea de doi bani? Culoarea ochilor mei era de un verde-căprui obișnuit, nimic ieșit din comun la chestia asta. Chiar dacă eram mulțumită cu mine însămi și cu felul în care arătam, asta nu însemna că mă credeam deosebită, sau vreo frumusețe rară. Sigur că pâna la vârsta asta am atras și eu ceva bărbați cu felul în care arătam și asta mi-ar fi crescut considerabil încrederea în mine dacă aș fi pus vreun oarecare preț pe trăsăturile fizice. Treaba era că eu nu îmi doream să fiu apreciată pentru că am un corp armonios și plăcut la vedere, asta nu mă satisfăcea și nu mă mulțumea. Consideram că inteligența, caracterul și mentalitatea mea ar trebui să vorbească pentru mine și că meritam să fiu plăcută prin faptul că mă ducea capul să mă descurc. Dar despre ce vorbim? Lumea misogină în care trăim privește în continuare femeile ca pe un bun care aparține bărbaților cu bani. Că femeia nu se poate întreține și are nevoie de un bărbat potent în spate care să facă treaba asta pentru ea. În plus, bărbații, în general, nu apreciau femeile deștepte, chiar se temeau de ele. Nici un mascul cu impresii și o părere supraapreciată despre el însuși nu ar putea accepta că femeia de lângă el este mai dezvoltată din punct de vedere psihic. Și probabil că va mai dura ani lumină până ca cineva să schimbe complet aceste concepții eronate. Femeia independentă și care era destul de îndrăzneață să concureze la același nivel cu un bărbat trebuia să se înhame cu multă rabdare și perseverență pentru că întotdeauna va avea de luptat mai mult decât el.

Să revenim totuși în prezent, la ochii mei, care dintr-o dată deveniseră niște comori recent descoperite. Auzisem atâtea complimente obositoare în același context încât aș fi putut scrie o carte numai despre replicile răsuflate de agățat ale bărbaților. Cu toate astea când venea vorba de cel de lângă mine parcă voiam totuși ca ceea ce îmi declara să fie adevărat, să cred că simțea exact ceea ce spunea și nu încerca doar să-mi arunce niște cuvinte ieftine.

- Iar restul, a completat el coborându-și încet privirea de la cap până la picioare și cercetând minuțios toate detaliile corpului meu, este exact așa cum trebuie să fie, a încheiat fixându-și ochii într-ai mei. Mă înecam în privirea lui și părea atât de sincer încât făceam eforturi mari ca să rămân lucidă. Nu mă puteam mișca și el nu avea nici o intenție spre a o face. Corpul meu avea reacții incontrolabile când mă aflam în apropierea lui. Apoi dintr-o dată mi-a șoptit ceva ce nu am înțeles și care avea să-mi producă multe nopți nedormite.