Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 28

      Mereu mi-a fost frică să accept bucuria. Fericirea deplină. Întotdeauna am gonit-o, aruncând-o cât mai departe din brațele mele. Simțeam că orice mic zâmbet va atrage după sine o durere mare.

       Asta era ce-mi trecea prin minte acum când vedeam norii negri acoperind lumina caldă, care până atunci căzuse asupra mea încălzindu-mi brațele goale. Foarte curând avea să vină o furtună.

       Terminasem treburile cu Marie și am ieșit puțin pe terasa din spatele pensiunii, pentru a mă putea bucura în voie de liniște Doar că păsărelele care se treziseră la rândul lor, destul de fericite, începuseră să ciripească într-un tril doar de ele înțeles. Zgomotul simpatic produs de ele nu prea-mi permitea să-mi pun în ordine gânduri. Apoi mi-am amintit de ceea ce-mi spusese femeia doar cu câteva minute mai devreme, despre Han... Doar ca nu am mai avut timp să diger acele vorbe pentru că el tocmai se îndrepta spre mine.

       Îi priveam mersul, poziția brațelor și mișcările acestora, atitudinea nonșalantă și ochii aceia adânci, misterioși. Totul la el indica forță brută și eu mă infioram din nou doar din acea scurtă contemplare. Am alungat nepăsătoare, cu mâna, norii negrii din mintea mea. Eram în culmea fericirii pentru că acest bărbat era al meu și mă iubea. Trebuia să profit de imensul dar pe care mi-l oferise viața și să las deoparte gândurile cenușii.

       Aproape că mă înroșeam doar la amintirea clipelor trăite alături de el. Simțeam că el făcuse din mine o femeie adevărată. O femeie capabilă să trezească într-un bărbat pasiunea, iubirea, dorința de o proteja. Și privirea mea se încălzea vizibil.

       El arăta mereu atât de bine, mereu atât de aranjat. Purta niște pantaloni chino și un tricou care bănuiam că era exact mărimea lui, deoarece îi venea ca turnat pe umeri și piept. Si totuși nu înțelegeam de unde făcuse rost de haine noi. Mă îndoiam că erau împrumutate de la Ron, deoarece bătrânelul era cu mult mai mic de statura și corpul îi era mai slab. Era o apariție proaspătă și eu începeam să mă jenez doar la gândul că nici măcar nu mă machiasem în acea dimineață. Părul meu sigur era zburlit, pentru că așa se întâmpla să să fie mereu după baie dacă nu-l treceam printr-o sesiune de îndreptare. Probabil că încă aveam și cearcăne la ochi, după noaptea trecută în care dormisem doar câteva ore.

       Han a venit și s-a așezat la masa mea, apoi m-a privit în ochi, zâmbindu-mi cu căldură. Mi-a luat mâna într-a lui și mi-a sărutat-o, iar eu m-am încălzit instantaeu. Îl priveam și nu mă mai săturam de el.

       — Ești foarte frumoasă, mi-a spus. Și mie mi-a venit greu să-l cred, tocmai din motivele înșirate mai înainte.

       — Și tu arăți foarte bine, i-am înapoiat complimentul, ducându-mi o palmă spre obrazul lui și mângâindu-i pielea aspră, care tocmai fusese bărbierită. El a închis pentru câteva secunde ochii și a părut că se bucură de atingerea mea. Atunci când degetul meu mare a pornit, necontrolat, spre buza lui de jos, el a ridicat pleoapele și m-a fixat de parcă vrând să mă atenționeze că mă îndreptam spre ceva periculos. Atunci m-am oprit și mi-am retras, cu timiditate, mâna.

       — Știu că am zis că astăzi vom pleca înapoi spre Florida, a început el. Și dacă aș avea puțină minte ar trebui să te iau și să ne strângem lucrurile chiar acum, a continuat încruntat, continuând să-mi țină palma într-a lui. Totuși am vorbit cu Ron și atât a insistat să mai rămânem câteva zile încât pe mine aproape m-a convins. Acum vreau să știu părerea ta. Ce vrei să facem? Deși oricum, la ora asta sigur nu vom mai putea prinde nici un bilet pentru zborurile de azi...