Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 11

Când Amanda a apărut în fața mea gata pregătită de plecare am rămas gură cască. Alesese o rochie largă în partea de sus, strâmtă și scurtă în partea de jos, iar în picioare purta niște pantofi imposibil de înalți pe care numai ea putea să reziste într-o durată îndelungată de timp. Nu se comporta deloc ca o femeie matură, dar cred că-mi plăcea asta la ea, nu lua lucrurile prea mult în serios și atât cât îi era permis știa să guste din plăcerile vieții.

Ea avea concepția că doar o viață avem și trebuie să o trăim din plin altfel vom muri plini de regrete, căci numai superstițioșii mai credeau în existența de apoi. Și dacă totuși ar fi fost posibil așa ceva, într-o altă lume ea și-ar fi dorit să fie o actriță renumită, să poată săruta cât mai mulți bărbați frumoși la care alte femei doar visează. Mă amuzau micile ei prostioare și mă încânta faptul că eram atât de diferite, în felul acesta ne completam reciproc.

Am lăsat-o pe Amanda să conducă până la locul cu pricina căci eu nu mă simțeam în stare de nimic altceva, toate gândurile fiindu-mi acaparate de ceea ce aveam în plan să fac. Nu știam unde aveau să ducă toate astea pur si simplu nu puteam stopa dorința de a-l vedea.

Drumul până la Liv a fost destul de liniștit, aerul răcoros din mașină mă calma, iar faptul că mergeam în liniște îmi permitea să reflectez la lucrurile care se puteau întâmpla o dată cu apariția mea în acel club. Nici măcar nu eram convinsă că o să reușesc să-l văd, ar fi putut pleca deja, nu era ca și cum aș fi stabilit cu el dinainte să ne întânim acolo. Și până la urmă nici măcar nu eram conștientă de ce aveam să fac o dată ce voi da ochii cu el. Cum avea să reacționeze oare? Cel putin eu eram decisă, îl voi ignora toată seara, va fi ca și cum nu l-aș cunoaște. Speram să și pot face cu adevărat asta căci socoteala de acasă nu prea se potrivea niciodată cu cea din târg.

Evenimentele petrecute în ultima perioadă mi se derulau prin minte ca un diapozitiv într-un aparat cu proiecție. Mă obsedau, iar eu îmi pierdeam controlul din ce în ce mai mult. Viața mea perfectă era oricum o epavă în mare parte din cauza dezorganizării în care trăiam constant și asta mi-ar fi fost de ajuns, aș fi încercat să o îndrept cândva, când îmi strângeam destulă voință, dar acum...

    - Ai vorbit cu Sarah? A acceptat să vina și ea? m-a întrebat Mandy aducandu-mă la realitate.

- Da. Cred că de fapt era pregătită pentru culcare, dar nu a rezistat invitației mele, am zâmbit într-un colț al gurii.

    - O fi rămas mască. Nici într-o mie de ani nu cred că s-ar fi așteptat ca tocmai tu să o suni și să o chemi într-un asemenea loc. Am chicotit la aceste cuvinte.

- Da, chiar i-a luat câteva secunde până să realizeze că eram chiar eu cea care îi propunea așa ceva.

Cu Sarah vorbisem să ne întâlnim acolo și presupuneam că ea a ajuns deja din moment ce locuia mai aproape decât noi de Liv. Eram conștientă că tot ce-mi trecea prin cap nu avea să fie de bun augur, dar atunci când ți se pune pata pe o nebunie trebuie să o finalizezi fie ce-o fi. Îmi tot repetam că asta va fi ultima noapte în care îmi voi da frâu liber comportamentului vulcanic, de mâine voi reveni la normal și a-mi să-mi reiau viața monotonă și liniștită cu care eram atât de bine acomodată.

Când am ajuns și am coborât din mașină, am fost atinsă ușor de o briză ce venea dinspre ocean și cu greu mi-am tras un suflu adânc ca să încerc să mă îmbărbătez și încurajez pentru următoarea mea mișcare. Într-un fel îmi doream ca el să fi plecat și să nu-l mai găsesc aici, așa poate aveam să scap de situația jenantă în care eram dispusă să mă pun de una singură. Da, cu siguranță că plecase deja, am încercat să mă asigur pentru a-mi calma pulsul care mi-o luase razna.