Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 20

Ochii mei nu se puteau desprinde de trupul lui. Pantalonii aceia păreau turnați pe el, iar cămașa albă însoțită de vestă îl făcea să pară și mai atrăgător decât era posibil. Am ridicat după momente lungi de contemplare, privirea și am observat că părul îl avea mai aranjat decât de obicei. Doamne, îmi tăia pur și simplu respirația!

Apoi, când și-a întors capul am fost pierdută. Mă prinsese din nou holbându-mă la el. Fața i s-a luminat imediat, ca și cum era fericit că mă vedea. Am înghițit în sec. Felul în care acest bărbat mă făcea să mă simt, doar cu o singură privire, mă speria.

Mi-a făcut cu mâna, în semn de salut, a mai schimbat câteva vorbe cu oamenii din jurul lui apoi l-am văzut îndreptându-se spre mine. Am întors automat capul spre David, care se părea că tot încerca să vorbească cu mine.

- Ella! Ella!

- Da, am răspuns mai tare decât voiam.

- Întrebam dacă vrei să urcăm, a spus el neafectat de tonul meu.

- Sigur, i-am răspuns grăbindu-mă să mă îndrept deja spre lifturi. Voiam să-l evit cu orice preț pe Davis. N-am reușit. Acesta a fost lângă noi mai repede decât anticipasem eu.

- Elle? l-am auzit întrebând ca și cum era surprins că mă vedea aici, ceea ce m-a enervat foarte tare. Nu avea rost să fac pe proasta, și știam că dacă aș fi încercat măcar să-l ignor el ar fi insistat. Înepeam deja să cunosc caracterul lui. M-am întors spre el cu o expresie nemulțumită pe față. S-a făcut că nu observă și la fel de binedispus a continuat:

- Mă bucur să te văd, micuțo. De-abia așteptam să ajungi, de fapt... Nu a apucat să-și termine fraza căci vocea lui David l-a întrerupt.

- Ella, cine e domnul?

- Este... oarecum șeful meu, i-am spus, mușcându-mi buza de jos pe interior, de nervi. Davis s-a încruntat și l-a înfruntat cu o privire dură pe intrus. Se părea că nu-i facea plăcere că un alt bărbat îmi ținea companie, sau cerea explicație, una din două, sau poate ambele.

- Aa, a fost tot ce a zis David.

- Bună, Davis, m-am adresat pentru prima oară. Mă bucur să te văd, am adăugat fără nici o emoție. Acum, dacă mă scuzi, vreau să urc în camera mea...

- Vreau să vorbesc cu tine, Elle, a spus și m-a prins de mână, când eu dădeam să mă întorc și să-mi continui drumul.

- Nu avem ce vorbi și nu mă mai atinge, am rostit încet încât să mă audă doar el.

- Ba cred că avem și nu te voi lăsa să pleci până nu o vom face.

Nu-mi dădea de ales. Trebuia să cedez a nu știu câta oară în fața lui și asta mă înfuria și mai tare. Îi făcusem foarte clar ultima oară că noi doi nu mai aveam ce discuta, și cu toate astea apăruse aici prin alte minciuni și înșelătorii.

Mi-am întors privirea spre David. Părea încurcat ca și cum nu ar fi știut cum să reacționeze la ceea ce se întâmpla.

- Ia-o, te rog, înainte. Domnul Davis și cu mine avem ceva de discutat despre apropiatul eveniment. David mi-a zâmbit arătându-mi că mă înțelege.

- Bine. Atunci... cred că ne vedem diseară. Să te odihnești și să mănânci ceva, a adăugat grijuliu. Atitudinea lui mereu optimistă m-a făcut să zâmbesc, deși dispoziția mea era foarte proastă în momentul de față.

- Așa voi face, l-am încredințat încercând să dau o notă fericită situației. David mi-a făcut cu ochiul, după care s-a deplasat spre lift.