Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 18

Han

Când am intrat în bucătăria ei mă simțeam ca în al nouălea cer. Probabil că era un clișeu să gândesc în felul acesta, dar trecuse mult timp de când nu am mai experimentat asemenea trăiri, emoții, care mă făceau să mă comport ca un tânăr stupid. Și nu-mi păsa, eram dispus să fac orice pentru ea.

    Cu toate că mă împărțeam în două în momentul de față, uneori uitam scopul principal care mă aducea mereu în apropierea ei. Aveam o misiune de îndeplinit și trebuia să o fac într-un mod profesionist, să nu mă abat de la această sarcină atât de importantă, și cu toate astea felul în care ea mă făcea să mă simt elimina orice alt gând din mintea mea. Orice urmă de seriozitate.

    O iubeam. Poate mai repede decât aș fi crezut că mă pot îndrăgosti de o femeie și mult mai devreme decât am făcut-o pentru o alta până acum. Mă speria până și pe mine felul alert în care decurgeau lucrurile și mai ales din partea mea, căci pe ea cu greu o puteam citi, deși mă străduiam din răsputeri să fac asta. Și mă enerva, îmi îngreuna lucrurile cu fiecare refuz al ei, cu fiecare respingere. Desigur, ca ea mă putea înțelege mult mai puțin pe mine, nici măcar nu a avut ocazia să mă cunoască prea mult, nici măcar în măsura în care o descoperisem eu până în momentul de față.

    Nu mă așteptasem ca vizita mea să se prelungească într-atât. Venisem numai să o văd, simțisem nevoia imperioasă de a fi lângă ea, să vorbim și să o împac cumva. Știam că se supărase pe mine și de asemenea eram sigur că ea nu va face un prim pas pentru a clarifica lucrurile. Așa că, în miez de noapte pur și simplu m-am postat la ușa ei. Nici măcar nu am fost sigur că îmi va deschide, mă așteptam să refuze cu vehemență și atunci nu aveam decât să insist, și chiar o făceam, nu eram dispus să plec fără să o văd.

    Faptul că am rămas la ea, în patul ei, a înrăutățit lucrurile pentru mine. Deși eram al dracului de fericit că îmi petreceam noaptea în compania ei. Am avut nevoie de toată stăpânirea ca să mă pot abține, să-mi domolesc pornirile sălbatice care mă făceau să mă rușinez de mine însumi, atunci când eram în preajma ei. Nu mai eram demult un adolescent și cu toate astea, comportamentul meu nu depășea vârsta de optsprezece ani. Mă schimbase mult această femeie și încă nu eram sigur dacă în bine. Cert era că mă simțeam fericit atunci când mă aflam lângă ea. Și dacă asta cerea sacrificii din partea mea, aș fi fost în stare de orice. Și nu aș exagera avântându-mă în declarații atât de mari, dimpotriva, aș considera că orice efort ar fi prea mic atâta timp cât ar fi pentru persoana care mă ținea în viață. Era energie pură pentru mine și o voiam într-o cantitate din ce în ce mai mare.

    Fusese o noapte minunată și eram sigur că totul avea să decurgă de acum pe un făgaș normal și că relația care se înfiripa între noi va continua pe un drum logic și firesc, dar ca de obicei, lucrurile bune nu durează mult. Și am avut parte la viața mea de mult prea puține lucruri bune, așa că acum încercam să profit de ele cât mai mult cu puțință și tot era prea puțin. Cu cât încercam să trag mai multe de ele, să le lungesc pe cât era posibil, cu atât îmi scăpau mai mult din mâini.

    Situația dintre noi era oricum complicată. Ea mai avea încă foarte multe lucruri de aflat, despre mine, despre lucrurile din jur care îi amenințau existența, despre faptul că eu eram aproape ca și umbra ei. Dar încă nu era momentul pentru toate astea. Iar acum toate mi-au căzut dintr-o dată în cap, în ciuda faptului că am încercat să fiu cât mai discret cu putință.

    Acel mesaj afurisit. Era numai vina lui Samuel. Nu avusese nici un motiv pentru care să specifice în mesaj numele ei, mai ales știind foarte bine că totul trebuia tratat în maniera care ieșea cel mai puțin în evidență. Cum a putut fi atât de idiot încât să detalieze tocmai lucrurile pe care ar fi trebuit să le țină secrete? Trebuia să discut neapărat cu el și cu siguranță nu avea să fie o conversație prea amiabilă. Atunci când m-am decis să apelez la serviciile lui am făcut-o cunoscând modul rezervat de a rezolva cazurile, poate că făcusem totuși o greșeală alegându-l pe el. Și acum regretam, și doar eu eram cel care plătea vasele sparte. La dracu!