(Ne) Clișeic

~DOI~

Afrodita își privea, total absorbită, energica prietenă.

Era fascinată de entuziasmul cu care Euridice îi relata prima ei experiență în dragoste, prima invitație în oraș. Hm... „Relata" e puțin spus...Mai degrabă, „reconstituia". Gesticula, mima, se agita într-una. Era un deliciu să o privești.

—...și m-a privit, hmm, în felu' ăla! Știi ce zic? Și a deschis gura, hmmmm, în FELU' ĂLA, știi ce zic?! Și mi-a zis, în felu' ăla, „vrei să ieși cu mine?"...Și eu am aproape-leşinat, în felu' ăla. Și...

—Stai o clipă, a întrerupt-o Afrodita, scormonindu-şi buzunarele în căutarea telefonului ce vibra de zor. Stai puțin, Uri. Cred că e maică-mea.

Afrodita se ridică agale de pe piatra podului și duse mobilul la ureche, făcând câțiva pași.

—Afrodita?

—Da, mami? S-a întâmplat ceva?

—Am nevoie să îți iei frații de la școală și să vii acasă, peste două ore avem autobuz.

—Sigur, de-ndată.

—S-a întâmplat ceva? întreabă Euridice, cu o figură serioasă.

Afrodita o lovi prietenește în umăr.

—Nu e treaba ta, sunt problemele mele. Tu trebuie să fii fericită, îți amintești?

Zarva produsă de puștii de generală din curtea școlii o enerva la culme.
Stătea răzâmată de un gard din piatră,jucându-se nonșalantă cu șiretul de la pantalonii de trening.

Imediat, atenția îi fu captată de trei siluete ce se apropiau agale de ea.

—Iuhuuu, Afro a venit după noooi! strigă o voce entuziasmată.

—Daaa! Azi mâncăm înghețată! completă un alt glas.

Afrodita le zâmbi strâmb puștilor.

—Azi nu mâncăm înghețată, monștrilor spuse ea, luându-l de mână pe unul dintre băieți.

Tripleții o priviră contrariați. Pe fețe le apărură, instantaneu, grimase de nemulțumire.

—De ceee?! începură cei trei, la unison, într-o tânguială nazală.

Afrodita oftă exasperată și porni spre casă, urmată îndeaproape de Pompiliu, Sebastian și Cezar.

—Am sosit, strigă Afrodita, glasul fiindu-i acoperit imediat de urletele fraților săi.

Nataşa apăru în hol. Își schimbase baticul, înlocuindu-l cu unul pastelat, cu flori de primăvară. Era înfășurată în veșnicul ei pardesiu maro.

—Îmbracă-te până le explic eu fraților tăi cum stă treaba, Afrodita.
Fata urcă scările, ascultătoare, lăsând în urmă glasul cald al mamei sale, ce intona veșnica minciună: „sunt bine, e doar un control de rutină."

Dădu buzna în cameră. Imediat, fu întâmpinată de Napoleon, ce ronțăia tacticos un manual de geografie. Cu un chițăit, acesta escaladă piciorul gros al stăpânei sale, oprindu-se tocmai pe umărul său.

Afrodita îi privi ochii minusculi și sticloşi.

Oftând, îi aplică un pupic pe creștetul blănos, după care îl așeză pe pat.

Adună de pe jos o pereche de jeanşi uzați, trăgându-i cu greutate pe ea, după care scormoni un sertar, în căutarea unui tricou relativ curat.

Găsi unul verde, imens. Îl mirosi.
„Hmm...Nu e cel mai proaspăt spălat, dar...merge."

Îl trase pe ea în trombă, după care se privi în oglindă. Mâna îi fugi, involuntar, spre rimelul uitat de Euridice pe măsuța ei de toaletă. Dar se răzgândi imediat.
Neah...Nu era de ea.

      Își îndesă câteva cărți, MP3-player-ul și căștile într-un rucsac ponosit, după care, scărpinându-l încă odată pe Napoleon, cu unghia, pe creștetul capului, ieși din cameră.

Mama ei o aștepta în hol, agitată.
Imediat ce apăru în capul scărilor, o analiză pe Afrodita cu un ochi critic, din cap până-n picioare.

Pufăi frustrată.

—Mergem? întreabă Afrodita, ignorând nemulțumirea din privirea mamei sale.

Autobuzul opri, într-un sfârșit,în stație.
Afrodita înșfăcă sacoșa de pe jos și urcă,întinzându-i mamei sale mâna.
Autobuzul porni imediat, zdruncinându-le pe cele două.

După ce urcă sacoșa pe raftul destinat bagajelor, Afrodita căută din priviri două locuri libere. Și le găsi.
Își lăsă mama să intre la geam, după care se așeză și ea.

Își băgă căștile în urechi și începu să studieze oamenii din vecinătate.
Paralel cu ea, la nici jumătate de metru, stătea un cuplu tânăr. Nici unul nu părea să fie mai mare de optsprezece ani.
Fata ce stătea la geam era blondă, cam palidă, dar cu un zâmbet radios. Și era al naibii de slăbănoagă.
Avea mâna împletită cu cea a băiatului de lângă ea.
Era un tip solid, dar în sensul atrăgător, nu în sensul „arăt ca un butoi de unsoare".
Avea ochii închiși, dar buzele lui rozalii și pline păreau că murmură ceva.
Ori vorbea în somn, ori îi era așa de rău, încât nu putea ține ochii deschiși. Păreau îndrăgostiți.

După un timp, autobuzul opri la o stație, unde fericitul cuplu, slavă Domnului, coborî.

Afrodita era ușurată că nu mai trebuia să privească dragostea aia inocentă de care ea nu avea nicio șansă să aibă parte. Și era ușurată că tipul neobișnuit de sexy se cărase de acolo, cu tot cu perfecțiunea lui.
Dar ușurarea nu dură mult, căci, după ce autobuzul o luă din loc, tipul reveni pe scaunul său, singur, de data asta.
După ce se făcu comod, își îndreptă privirea verde spre Afrodita.
Avea în ochi un fel de surprindere, dar nu în sensul rău, neapărat.
Și Afrodita nu era obișnuită cu asta.

Tăcerea fu spulberată de glasul puternic al băiatului.

—Bună.

Afrodita încremeni.