Afrodita își aruncă apă rece pe față,iar apoi se privi în oglinda din baia spitalului.
Slăbise.
Blugii abia se mai țineau pe ea, tricoul aproape că o înghițea, iar fața îi era neobișnuit de trasă. Parcă era altă persoană.
Își șterse mâinile cu un șervet de hârtie, îl aruncă în coșul de gunoi metalic și împinse ușa ce dădea spre hol.
Adam stătea rezemat de peretele opus ușii, așteptând-o. Avea o figură impenetrabilă. Dar ochii îl trădau. Mai exact, lacrimile din ei.
Afrodita se apropie suspicioasă.
—Adam...?
—S-a dus, Afro.
Afrodita închise ochii și se lăsă cuprinsă de brațele puternice ale lui Adam. Și lacrimile nu conteniră să apară.
Vocea nazală a tatălui lui Adam umplea liniștea pajiștii.
Adam stătea în dreapta Afroditei, cu mâinile împreunate în jurul unei garoafe ofilite.
Slujba se termină repede, fără prea multe adaosuri. Era programat un discurs al Afroditei, dar nu și-a mai găsit puterea interioară să poată vorbi. Așa că totul a decurs foarte formal.
După ce și-a primit cu fruntea sus toate condoleanțele și gândurile bune, Afrodita a rămas singură lângă movila de pământ proaspăt răscolit ce acoperea trupul mamei sale.
YOU ARE READING
(Ne) Clișeic
SpiritualAfrodita este o tânără supraponderală ce se lupă cu moartea unui părinte și iminența decesului celui de-al doilea, dar și cu zecile de kilograme în plus-ele nu-i dau voie să ducă viața tihnită pe care o merită orice tânăr de vârsta ei. Oare ap...
