ARDEN

Capitolul zece

Ziua a șaptea

Deși parcă nu s-a luminat total afară, ori poate e vremea rea și cerul e înnorat, încerc să mă tot mut de pe o parte pe cealaltă. Cu greu îmi țin ochii închiși, dar corpul meu pur și simplu nu vrea să mai intre în starea de inconștiență în care intrăm atunci când dormim. Simt înțepături vagi în tâmplă, dar măcar am scăpat de țiuitul ce îmi invadase timpanele azi noapte, când am ajuns la cabană și era liniște.

În sfârșit îmi fac curaj și îmi deschid bine ochii, dacă tot nu mai am stare. Preț de câteva secunde îmi plimb privirea pe tavan, refuzând să-i mut ca și când aș vrea să amân ceea ce urmează. Îmi las într-un final ochii să coboare și dau de spatele lui Arden, care doarme complet. Încep să-i număr în gând respirațiile apăsate. Cred că mai bine de jumătate de noapte m-a ținut strâns în brațe, așa cum am adormit amândoi, dar acum e întors cu spatele la mine și îl pot studia cât e el de lung. Într-adevăr, băiatul ăsta are și un spate la fel de mare și bine făcut, precum e toată structura lui.

Și de ce totuși l-am lăsat aseară să doarmă aici? Bine, nu e ca și cum eram prea în măsură să mă împotrivesc, iar argumentul lui a sunat destul de rezonabil în miez de noapte, în capul meu. Asta pe lângă faptul că ceva din interiorul meu ținea strâns de faptul că e o idee bună să rămână. Totuși, inconștienți și el și eu, fiindcă dacă îmi aduc aminte bine, eu împart camera cu iubitul meu și are acces oricând aici, iar imaginea noastră de aseară beți și îmbrățișați, sau bine, doar eu beată cu un bărbat în toată firea care mă ținea în brațe, denota cu totul altceva decât era de fapt. Și acum îmi dau seama că expresia "Nu e ceea ce pare." e într-adevăr adevărul. Cel puțin în cazul nostru.

Clanța produce un zgomot brusc care îmi aduce în gând un singur nume, iar la gândul că Dawson urmează să intre în cameră, tresar și mă ridic ca arsă de pe pernă în șezut, postându-mă în același timp cât mai la marginea patului, de parcă asta ar crea suficientă distanță. Prietena mea blondină intră spre surprinderea mea ca o tornadă în cameră și după ce închide ușa în urma sa, se aruncă direct în pat, de zici că e la maraton. Își face loc între mine și blond, iar eu îmi înclin capul într-o parte, privind-o curioasă.

– Bună dimineața, blondino! Ce faci aici, așa matinală? întreb cu glas scăzut, în parte amuzată.

Sper să evite cu grație subiectul - eu și Arden - și - dormit - și - în același pat -.

– Poartă-te cât de natural poți, în regulă? Și aprobă-mă cu orice spun, mă avertizează, iar eu pot decât s-o privesc și mai confuză.

Adică?

Asta aș fi vrut s-o întreb, dacă nu intra în următoarea secundă în cameră Dawson, cu geanta sa cu schimburi.

– Neața, babe...

Brunetul rămâne cu propoziția în aer, uitându-se chiorâș la patul nostru ocupat acum de Arden, Miriam și eu, exact în ordinea asta. Îmi măresc ochii când facem contact vizual. Și acum ce naiba fac?

– Neața, Dawson, ce faci? blonda deschide gura înaintea mea.

– Dar ce faceți voi aici? spune Dawson puțin încurcat.

– Ne-am strâns toți aseară la voi în cameră, dar doar noi am rămas ultimii, Miriam tocmai minte fără pic de reținere. Ceilalți s-au băgat devreme la somn. Sper că nu te-ai supărat că v-am invadat camera, spune aceasta cu un zâmbet spășit.

Dawson își lasă geanta pe covor, apoi caută ceva prin dulap.

– N-am treabă. Da' în seara asta se sparge gașca, să știți. Rămân aici.