ARDEN

Capitolul cinci

„Relaxează-te, e întuneric și oricum nu se vede nimic."

– Ce faci? îl întreb, încercând să-i înlătur una dintre mâini, dar fără succes.

– Am venit să văd ce faci, tonul său e sincer. Tocmai ce am terminat jocul.

– Fac bine, acum te poți da, îi spun, privindu-l pe sub sprâncenele ridicate, punându-mi mâinile una peste alta la piept.

– Nervoasă?

Mă dau un pas în spate ca să-l pot privi mai bine și îmi înalț capul suficient până privirile noastre se întâlnesc.

– Deloc, răspund sec.

– Nici în seara asta nu te vizitează iubitul? îmi vorbește pe un ton batjocoritor.

– Vezi-ți de ale tale, nesuferitule, strig un pic mai tare decât aș fi vrut și îmi dau seama că pot ocoli pe partea cealaltă ca să scap.

Fac întocmai și încerc să ies din bucătărie, însă mă prinde imediat și mă țintuiește pe loc.

– Bine, mai e ceva ce am omis.

– Ce e, Arden? îl privesc direct în abisurile din ochii săi și observ cum imediat colțurile buzelor i se ridică, făcându-mă să mă întreb ce e în neregulă cu tipul ăsta.

– Am pierdut la joc.

– Ei haide, se mai întâmplă, spun eu amuzată.

– Da, dar am privit o provocare, mă privește nevinovat.

– Păi atunci nu-ți mai pierde vremea cu mine și fă-o.

– În regulă. Să ții minte că te-am avertizat.

Îmi spune pe un ton serios, în timp ce se apleacă și se apropie destul de mult spre mine, făcându-mă să-mi las capul de tot pe spate ca să-i pot susține privirea. Rămânem așa preț de câteva secunde, apoi mai elimină puțin distanța dintre noi până ce vârfurile nasurilor noastre aproape se ating. Își între deschide buzele și involuntar fac la fel, simțind o nevoie ciudată să mi trec limba peste ele și să le umezesc. Se uită fix în ochii mei, apoi privirea îi coboară spre buzele mele, iar eu simt că am împietrit și nu pot face nicio mișcare. Încep să respir greoi și scadat. În momentul în care mai coboară puțin, inima începe să-mi tresalte, fiori reci îmi cutremură întreg corpul și am impresia că am uitat de existența totală a lumii. Parcă acum existăm doar noi doi, există doar aici și acum. Și parcă mă atrage spre el, deși încerc să mă țin tare pe poziții. Fir-ar să fie, are de gând să mă sărute și eu nu sunt în stare să mă mișc de pe loc sau să ripostez. Simt furnicături până în vârful degetelor când îmi cuprinde bărbia cu mâna sa și apoi îmi mângâie ușor obrazul cu degetele lungi. Suntem la o distanță milimetrică unul de celălalt, încât îi simt respirația lovindu-se de buzele mele. Nu mai pot vedea nimic, pot doar simți. Îmi închid ochii instinctiv și prind dureros buza de jos între dinți, așteptând ca nebunia să se producă. Îmi simt pulsul bătând în gât, când respirația lui ajunge la urechea mea. Simt până și cum deschide buzele și se pregătește. Și toate astea parcă se întâmplă într-un ritm înnebunitor de încet.

– Ai văzut cum ai uitat de tot și erai gata să cazi? îmi șoptește cu o voce stinsă, încât am impresia că treaba asta a venit de undeva din mintea mea. Însă unul din noi trebuie să fie rațional. Și încă nu ești pregătită pentru asta, vocea lui e mult mai joasă acum și apasă într-un fel anume pe cuvinte.