RĂSUFLARE Vol II

Cap 11

Nu mai văzuse stelele niciodată în felul ăsta, cerul atât de limpede și înstelat, liniștea și senzația de relaxare ce deborda din toate părțile printre râsete și voie bună, în timp ce câteva persoane cântau la chitară și focul ardea puternic. Era așezat pe una din buturugi și se bucura de tot, inclusiv de ea, care stătea undeva în fața lui chicotind cu câteva fete. Fața ei era senină și veselă, probabil avusese clipe ca astea toată viața ei, și asta îl bucura, zâmbi imaginându-și-o pe mica Venus ca o războinică, plină de nămol și fiind fericită. Pentru el viața nu fusese la fel de roz, trebuise să lupte ca să ajungă unde e acum, să scape de situația tristă în care se aflase.

-Zici că e prietenul lui Jupiter, spuse Eva cât să o audă doar Adam.

-Așa cică, zise Adam, dar nu prea mai era sigur nici el.

-Ești sigur, de cel puțin o oră se holbează doar la Venus, nici măcar nu încearcă să se rețină. Iar fiica ta face același lucru, doar că mai discret.

-Deci crezi că este iubitul ei? Zise Adam încruntat. De fapt, nu ți-am spus dar a fost la noi acasă într-o zi, o adusese pe Venus, am încercat să înghit gălușca ca e doar un prieten de al lui, și evident o găsește atrăgătoare.

-Tu ai încercat să înghiți gălușca? Râse ea.

-Nu pot acționa fără să fiu sigur, e vorba de fiica noastră aici, dar dacă tu zici că este iubitul ei, cred că va trebui să avem o discuție, te uiți la el cum arată.

-Arată foarte bine ce-i drept, se pare că pe Venus o interesează aspectul, chicoti ea.

-Serios Eva? E un bărbat în toată firea, dacă doar se joacă cu ea, nu vreau să ..sufere, să ..

-Adam, nu compara cu noi, e altă situație. În plus nu cred că e chiar iubitul ei, doar tatonează, aștept ca Venus să îmi spună, nu face vreo prostie.

-Mă abțin sincer, doar că nu îmi place cum o privește, știu privirea aia...și nu îmi place deloc, îmi vine să-i sparg fața că a atins-o.

-Nu fi pripit, poate îți imaginezi.

-Nu îmi imaginez deloc, se uită la ea ca și cum i-ar aparține, un bărbat se uită așa doar la femeia lui.

-Adam...

Cât lumea spunea povești la foc sau asculta muzică, mulți erau retrași făcând alte lucruri. Decise să se retragă și ea să meargă să se întindă pe o pătură pentru a vedea stelele, iubea stelele, iubea să stea așa liberă sub cerul nopții.

-Pot să mă așez? Vocea ce îi neliniștea toată rațiunea se auzi deodată.

-Nu cred că trebuie să îți dau eu voie.

-Deci renunți la politețuri când dorești? Zise el în timp ce se întindea lângă ea.

-Uite acolo e carul mare, știai asta domnule profesor?

-Nu mă pricep așa bine la stele, e prima dată când văd un cer așa înstelat și să am timp să mă uit la el, zise el sincer.

Serios? Se întoarse spre el pentru al vedea mai bine. Și ce simți?

-Liniște? Zise el neștiind exact cum să descrie.

-Doar liniște când privești un cer așa frumos?

-Plăcere? Zise el confuz.

-Plăcere? Bine să zicem, uite acolo este capricornul, mai încolo e săgetătorul și dacă o ți așa poți vedea toate zodiile. Acolo este berbecul, sau Aries, singura pe care o știe și Aries chicoti ea. Ursa mică acolo, mare acolo, continuă iar el o privea cu plăcere, era fascinantă cum vorbea cu atâta entuziasm, nu-l mai interesau stelele de ceva vreme, când ea strălucea mai tare decât ele.