Don't Blame Me

Capitolul treizeci și cinci

"People need to start appreciating the effort I put in to not be a serial killer."

Duminică, dis de dimineață, am condus-o pe Darcy înapoi la hotelul unde ea și ceilalți erau cazați, apoi m-am îndreptat către casa lui David. Aveam multe lucruri de discutat cu el.

- A fost un măcel. Și-a ucis toți paznicii.

Dean a tăiat câteva capete seara trecută. Abia atunci a observat că marfa din depozitul clubului a fost furată și nimeni nu știe nimic despre asta. A pedepsit netrebnicia lor prin omucidere. Și nu au fost puțini la număr. Problema este că oamenii erau complet nevinovați. Însă viața unui dealer implică astfel de orori de-a lungul drumului.

Apoi a făcut valuri prin oraș, de parcă nu a gândit limpede. Era turbat. A atras atenția autorităților asupra lui. A vizitat personal fiecare dealer amator din colțurile străzilor și cartierelor defăimate, întrebând dacă a auzit ceva în legătură cu marfa lui. A petrecut toată noaptea făcând asta. Câțiva au reușit să scape, însă unii au fost înecați în mania lui. Inclusiv câțiva care habar nu aveau cine naiba este deoarece nu vindeau pe teritoriul lui.

Cel puțin, încă nu a început să îl bănuiască pe David. Echipa lui David era mică, dar formată din oameni loiali și secretoși. Toți știau că David detestă trădarea și nu aveau curajul a începe să ciripească pe unde nu trebuie. În caz contrar, moartea lor va deveni o dorință care nu se va îndeplini curând. El niciodată nu a avut o listă. Dacă greșeai în fața lui, își ispășeai sentința.

- Cât timp va dura până să te contacteze?

Am rupt un bob de strugure din ciorchine și l-am îndesat în gură, bucurându-mă de gustul dulce. Masa din fața mea era umplută cu bucate delicioase, care desemnau drept prânzul lui David. Totul mergea perfect sub razele de soare călduroase, neîmpiedicate de nori. Cerul era limpede și albastru. Purtam ochelari de soare pentru a nu orbi.

David s-a lăsat în spate în scaunul de paie și și-a ridicat piciorul drept peste cel stâng. Ochelarii lui aveau lentile atât de întunecate încât nu îi puteam zări ochii.

- Eu voi rămâne ultima opțiune. Dar va veni la mine. Este disperat.

- Orice dealer ar fi disperat să își recupereze marfa. Dar Dean și-a ieșit din minți. Asta înseamnă că...

- Marfa este o datorie care nu se plătește în bani. Nu este a lui.

- Dar a cui? Cine este mai periculos decât Dean?

- Există cineva. Nu știu cine dracu este. Dar știu că îmi fură toți furnizorii din Medellin. Și crede-mă că îi plătesc cu zece mii de dolari pe lună.

- Cât să ofere mai mult? De unde ar avea atâția bani?

- Orice dealer începe de la zero. Dar ca cineva să aibă acești bani înainte să devină cunoscut ca traficant... deja îi are, și cel mai probabil își dorește să rămână anonim. Semn că are o viață publică care nu poate fi pătată, dar dorește o sursă suplimentară de venit.

La dracu dacă ceea ce spunea David nu avea o logică. Cu siguranță este vorba de vreun funcționar sau politician, poate chiar și un CEO.

- Cu siguranță nu are o familie. Nimeni nu ar risca atât dacă ar avea o familie. În personalul primăriei nu există decât doi funcționari fără familii, înaintați în vârstă. Și în acest oraș există trei companii care încasează anual venituri exagerate, cu proprietari singuri.

O, Doamne...

- VitaMed Inovations, Flavor fushion kitchen și... SteelTech Enterprises.

- Compania tatălui meu sare din context. Nenorocitul este mult prea integru pentru a se ocupa cu așa ceva.