Tu, cel ce miroseai a viață,
Mă îmbătai adeseori
Cu vise și speranță
Și mi-ai dat alte nevoi.
Aveai un iz ciudat de lume,
De oameni și senzații noi,
Mă subjugai de moarte
Și mă-mbătai adeseori.
Dar în beția mea străină
Nu mă simțeam cum trebuia.
Eram pierdută și stângace
Iar măruntaiele-mi tremurau.
Motivul erai tu, desigur,
Elementul meu perturbator,
Atomul care mi-a schimbat destinul
Și mă îmbăta adeseori.
Acum că ai plecat parșiv,
Fără urme și notițe,
Nu-mi revin din mahmureală
Și mă mai îmbăt din vise.
BINABASA MO ANG
a fi pierdut
Poetry„ Îmi visez sfârșitul iar și iar în noapte Căci doar atunci mă pot odihni Și aștept încă somnul cel de moarte Ca orice simț să nu mai simtă nimic." Volum de poezii despre cum mă pierd încet și sigur.
