Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 6

*Perspectiva lui Luke*

Soare, de ce soare?!

-Trezirea urâtule,  o voce gingașă șoptește.

-Ah! Taci și vino aici pisicuțo, spun la fel de ușor ca ea cercetînd așternutul în căutarea fetei.

-Haide Luke, serios acum... Vom întârzia la școală, hai sus! protestează  având același comportament copilăros oferindu-mi un scurt sărut pe nas.

-Doar atât merit, pe nas, serios? spun  dezamăgit.

-Da, răspun de scurt. Ești leneș și voi întârzia din cauza domnului "responsabil" din tine, îmi răspunde adoptând o postură serioasă deasupra mea.

-Îmi place tricoul. De unde l-ai luat?

-De la cel mai mare nesuferit de pe pământul ăsta, se strâmbă blonda scoțându-mi limba.

-Hm... Înseamnă ca te-a făcut să te simți destul de bine dacă-i porți tricoul dimineața, asa-i?! spun folosind un zâmbet  pervers.

-Dacă ai de gând să crezi că-ți voi răspunde la aceasta întrebare te înșeli, o aud bombănind din baie o dată ce s-a dat jos. Mai bine îți arăt! scoate capul pe ușa râzând.

-Ar fi bine, nu-mi displace idee să știi. Acum?

-Nu...

-Mai încolo?

-Când o să fie mama fată mare dacă nu mă duci la școală. Înainte de toate, prima oprire acasă va fi pentru că trebuie să mă schimb. Era să uit! Vezi că nu-mi găsesc sutienul, dar mi-l dai tu, mâine sau poimâine când îl găsești, rosteşte fiecare cuvânt cu atenție.

  Îmi dau ochii peste cap dându-mă la marginea patului. O studiez o clipă pe blonda care se uita de zor in oglindă, apoi cu pași grei mă îndrept spre șifonier de unde apuc la nimereală câteva haine.
   Arunc o privire în spate și îmi trag perechea de boxeri pe mine, fiind urmată de blugii negri și tricoul alb.

-Hai "Frumoasa din pădurea adormită", mai repede! Stai mai mult ca o fată, strigă Hope disperată de pe hol.

-Gata femeie. Vin!

    Si am plecat. Pe drum blondina a stat locului nici măcar o secundă. Mi-a sărit în spate cum face mereu  fredonînd o melodie pe care numai ea o știe, iar într-un final am ajuns.

-'Neața mamă. Ce faceți? strigă din toți plămâni  din tocul ușii.

-Bine, se aude vocea femeii din bucătărie.

-'Neata dna. M! o salut pe mama prietenei mele.

  E o femeie frumoasă, blondă de când o știu cu ochii verzi, exact ca cei ai domnului M.  Mereu m-am întrebat cum e posibil ca ea să aibă ochii albăştri când cei doi seniori Moore îi au verzi.

-Bună puiule. Vrei clătite? mă întreabă aceasta zâmbitoare.

-Desigur. Când v-am refuzat eu pe dumneavoastră?!  răspund repede punându-mă la masă.

    Vă spun cu mâna pe inima. Sunt cele mai bune clătite mâncate de mine vreodată.

-'Neata Luke, se aude într-un final și dl. M. Gata, ne-ai adus copilul acasă?

-Cu greu. Nu a fost o muncă ușoară, surâd continuând să savurez fiecare înghițitură.

-Hai bine, laudă-te! Eu te-am tras acasă, nu mai băga de la tine! răsună vocea blondei care stă rezemată de perete. Mănâncă o dată și hai să mergem că e și jumătate.