Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 17

- Totul a început când am împlinit vârsta de 16 ani. Tatal meu îmi organizase o petrecere la care și-a invitat toți prietenii și colegii de muncă dar și familiile acestora. Cum era prieten bun cu tatăl lui Eduardo, el și familia lui nu puteau lipsi. De cum a intrat pe ușă, m-am îndrăgostit de el. Din ziua aia am început să ieșim amândoi, iar doua luni mai târziu formam un cuplu. A fost întotdeauna un bărbat frumos, avea bani, toate fetele roiau în jurul lui, iar eu, cu toate că oarecum știam că nu mă iubește și că umblă și cu altele, îl iubeam, mă mulțumeam că se întorcea mereu la mine și mă mândream că eram iubita lui oficială. Au trecut anii și lucrurile dintre noi păreau că încep să meargă din ce în ce mai bine... nu mă mai înșela, sau cel puțin numai aflam eu. Apoi a venit într-o zi și mi-a spus că afacerile tatălui său sunt aproape de faliment, iar pentru a nu se întâmpla asta și pentru a salva patrimoniul familiei sale, este nevoit să se căsătorească. Știam că nu se referea la mine... Tatăl meu nu avea atât de mulți bani încât să împiedice asta, dar el ma asigurat, mi-a jurat că acea casnicie nu va dura mai mult de un an, că apoi va divorța, ne vom oficializa relația și ne vom căsători. Bineînțeles că l-am crezut, era primul barbat din viața mea, așa cum am mai spus, îl iubeam enorm și chiar trăiam cu gândul că și el, în felul lui, mă iubea pe mine.

Nu credeam că voi ajunge vreodată aici, dar uite-mă față în față cu trecutul! Vorbele ei lovesc adânc, dezgroapă amintiri, deschid răni și descuie uși și ferestre pe care le credeam ferecate pentru totdeauna.

Încă doare, sunt amintiri care încă mai sângerează, dar, pentru prima dată, parcă îmi e mai milă de ea, decât de mine.

- Pe tine nu te cunoșteam decât din presă, continuă, în timp ce eu încerc să o urmăresc fără să las fumul amintirilor să mă învăluie. Nu știam ce simți pentru el, iar în noaptea aia, în club, m-am lăsat condusă de gelozie, abia aflasem că sunt însărcinată în cinci săptămâni și  când te-am văzut acolo nu m-am mai putut controla. Aveam aproape două luni de când nu mai luam anticoncepționale, exact din ziua în care mi-a spus că trebuie să se căsătorească cu tine. Eduardo nu știa asta și nu se proteja, îmi doream să rămân însărcinată, în mintea mea credeam că așa îl voi ține pe el lângă mine, dar nu a fost aşa. La o săptămână dupa ceea ce s-a întâmplat în Biserică, a plecat și nu s-a mai întors. La câteva zile de la plecarea lui, am primit un plic cu bani și un bilet în care îmi cerea să fac avort. Bineînțeles că nu l-am ascultat, Matei era tot ceea ce aveam mai bun și mai pur pe lume și sub nici o formă nu doream să renunț la el.

Într-adevăr, iubirea ce i-o poartă fiului său este aproape palpabilă. Felul în care îl privește în clipa aceasta, mândria pe care i-o pot citi pe chip îmi umple ochii de lacrimi. Au fost momente când și eu mi-am dorit să fi avut un copil, ceva de la bărbatul pe care l-am iubit așa cum nu cred că voi mai iubi vreodată,  dar apoi realizam că ar fi trebuit să îl mint, că ar fi crescut fără un tată care să îl învețe să dea cu piciorul în minge sau cum să meargă pe bicicletă, ar fi avut totul din punct de vedere material, dar ar fi fost pe jumătate orfan. Iar eu nu vreau asta pentru copilul! Nicidecum!

- L-am făcut pe Eduardo să creadă că ca am avortat, continuă. Am plecat în Anglia când sarcina a început să se cunoască. Acolo l-am cunoscut pe Flavio. Aveam cinci luni de sarcină și lucram ca și chelneriță în cafeneaua în care el îşi bea cafeaua în fiecare dimineață, înainte să se ducă la firmă. Mă îndrăgostisem de el, dar nu îi puteam da nimic de înțeles, nu îi puteam spune nimic din moment ce eram însărcinată cu copilul altuia. Am lucrat până la opt luni și jumatate, aș fi fost capabilă să lucrez până în ultima zi de sarcină, mă consolam doar văzându-l pe el, așezat în fiecare dimineață la aceeași masă citind ziarul financiar, dar legislația Angliei nu mi-a permis. Două săptămâni mai târziu am născut... În afară de sora mamei nu venea nimeni să ne viziteze la spital, însă în fiecare dimineață o asistentă îmi aducea câte un buchet imens de flori, în fiecare zi alte flori, nu știa nici ea cine le trimite, erau lăsate în fiecare zi la recepție de către un distribuitor al uneia dintre cele mai importante florarii din oraș. În ultimul buchet primit, exact în ziua în care trebuia să fim externați, am găsit pentru prima dată un plic în care era o carte de vizită și o felicitare în care îmi scria că Matei este cel mai frumos copil pe care l-a văzut până atunci și îmi cerea o întâlnire.