Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 8

     

           — Îmi pot fura fiica câteva momente, Domnule Marquez? ne întrerupe tata, făcându-mă să îmi ridic capul pentru a-l privi pe Alexander, înainte de a evada dintre brațele sale. Însă ceea ce găsesc în irișii negri, are rolul de a-mi zgudui ferm sufletul și așa firav.

           Poate că sunt nebună, dar am impresia că, la fel ca și mine, și el ar fi vrut să rămânem așa. Unul lângă altul, îmbinați perfect într-un tot ce, inevitabil, mi se pare greșit... Nepotrivit de potrivit, în momentul de față.

           Doar o clipă îmi permit luxul de a mă bucura de ceea ce găsesc în negura irișilor săi, pentru că, în următoarea, mă dezlipesc din brațele sale și, cu toate că mă simt mai goală acum, când palmele lui nu se mai odihnesc pe talia mea, îl iau pe tatăl meu de braț, pornind împreună, în liniște, spre terasa restaurantului. O ultimă privire aruncată spre locul din care tocmai am plecat, îmi dezvăluie faptul că partenerul meu de dans a renunțat la a mai practica acest sport, îndreptându-se spre masa de la care am plecat acum câteva... clipe... sau minute, cine naiba mai stie?

            — Vă stă foarte bine împreună! rupe tata tăcerea care ne-a învăluit, imediat ce am pășit în intimitatea nopții, iar eu mă bucur în taină de faptul că nu poate observa modul în care mi-au luat foc obrajii, în urma afirmației sale.

          În momentul acesta, tot ceea ce îmi doresc este să fiu un struț și să îmi pot ascunde capul în nisip, căci nu știu cum altfel l-aș mai putea privi în ochi.

             — Păcat că are faimă de afemeiat! adaugă, privindu-mă insistent, dând glas la ceea ce mintea mea țipă, încă din clipa în care l-am cunoscut.

              — Nu este nimic între noi, tată, îl contrazic grăbită. Suntem doar parteneri de afaceri, ți-am spus deja că el mă ajută să mă extind în Statele Unite, continui, dar am impresia că nu pe el încerc să îl conving de veridicitatea cuvintelor mele, ci, mai degrabă, pe mine, căci cuvintele îmi părăsesc buzele cu mult mai multă forță decât aș fi vrut...

              Iar acest lucru este mai trist decât orice altceva pe lume!

        — Am văzut sărutul de la intrare, Maya! mă contrazice, luându-mi oportunitatea de a continua. Am văzut cum te privește și poate că tu nu ai obserat detaliul acesta, dar eu da, continuă, lăsându-mă fără aer. Poate că sunt tatăl tau scumpo, dar sunt bărbat și așa cum te privește el pe tine acum, cu aceeași intensitate o priveam și eu pe mama ta, când am cunoscut-o, concluzionează, iar eu abia acum reușesc să inhalez o gură de aer.

               Dar ceea ce spune bărbatul care a ajutat la conceperea mea, nu poate fi adevărat!

                — Tată, te rog, nu este momentul și nici situația nu este aceeași, continui să îl contrazic, ceva mai ferm, pentru că am nevoie să mă creadă.

               Am nevoie să o facă el, pentru a putea crede și eu!

                – În fine! Nu despre asta voiam să vorbeac cu tine, schimbă subiectul și, cu toate că nu știu dacă chiar m-a crezut, îi sunt recunoscătoare pentru simplul fapt că nu insistă. Vreau să știu dacă ești bine, scumpo, am văzut că te-ai întâlnit cu Eduardo, concluzionează, făcându-mă să zâmbesc.

              Poate că mama e mamă, și e cea mai importantă, însă pentru mine, tatăl meu este eroul meu, este singurul bărbat pentru care mi-aș da și viața, singurul bărbat care nu m-a dezamăgit niciodată.

              Grija lui pentru mine a fost mai accentuată cu fiecare an ce a trecut. Dacă în copilărie aveam o oarecare libertate, mai târziu, în adolescentă, aproape că a dispărut. Uneori aveam impresia că e capabil să pună vreo gorilă să se plimbe după fundul meu, doar pentru a fi sigur că nu mă întâlnesc cu vreun băiat. Toate acestea până am început să lucrez la atelierul de bijuterie, apoi l-am cunoscut pe Eduardo, eram majoră deja, așa că s-a mai calmat. Însă nu îndeajuns încât să nu fie atent la detalii! Mai ales acum!