Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 40

       – Cum ți-a fost ziua, iubito? îi aud vocea dulce, șoptindu-mi cuvintele cu atât de multă seducție, încă mă topesc toată, pe interior. Și o fac și la exterior, în momentul în care buzele lui îmi răsfață pielea umărului gol, cu săruturi mici.

     Mii de impulsuri electrice se răspândesc, cu viteza luminii, în trupul meu, iar senzația lăsată în drumul lor este Dumnezeiască.

     Nu cred că mă voi putea sătura vreodată de acest lucru. Știu că sunt o romantică incurabilă, fără doar și poate, însă nici nu mă văd altfel. Nu-mi doresc nimic mai mult pe lumea aceasta, decât să îmi pot petrece toată viața înfășurată în brațele sale protectoare.

     – Obositoare, până ai apărut tu și m-ai răpit. Dereck parcă a luat-o razna cu lansările, e nervos, își varsă nervii pe cei de la atelier, pe mine mă stresează cu toate schimbările ce le face, aș fi vrut să fie totul gata, dar cu el nu am nici o șansă! îi răspund morocănoasă, în timp ce mă joc cu degetele ce i se odihnesc pe pântecul meu.

     Dereck chiar mă înnebunește în ultimele zile, este prea nervos în legătură cu lansarea. E normal, a lucrat destul de mult pentru a desena noile modele, dar e exagerat. Singurul, ce nu pare a fi afectat de starea lui, este tata. Nu știu cum poate fi atât de calm în preajma lui, pur și simplu nu înțeleg!

       Dacă nu ar fi venit Alex să mă ia la prânz, probabil aș fi terminat ziua aceasta cu zece ani mai bătrână și cu un pumn de fire albe în cap. Nu credeam că voi ajunge să spun asta, dar ce bine că luni pleacă la Miami, să-și mai verse nervii și pe cei de acolo.

     – Am observat că țipa și făcea ca trenul, îmi spune vizibil amuzat de situație, în timp ce își afundă nasul în părul meu.

     – Dacă nu veneai mai repede, probabil acum aș fi nițel mai bătrână și mai urâtă, mă plâng cu vocea pițigăiată, dar, după dimineața nebună petrecută în compania prietenului meu gay, am avut parte de cel mai bun tratament de relaxare din lume, iar pentru acest lucru, nu pot decât să îți mulțumesc, continui, în timp ce mă răsucesc în brațele lui.

     Alex nu ezită în nici un moment, așa că, după ce își plimbă mâna prin pletele mele rebele, îmi prinde buzele într-un sărut tandru ce, fără să vreau, reaprinde focul din interiorul meu, foc ce nu a apucat să fie stins, în totalitate, în urma împlinirii de acum puțin timp.

     Momentele în care ne dăruim unul altuia fără perdea sau bariere, cu inhibițiile lăsate de-o parte, sunt momente de relaxare și decuplare totală de la viața cotidiană, de care nu ne-am mai putea lipsi niciodată, suntem dependenți de ele pentru a putea merge mai departe.

        – Știu că sunt cel mai bun atunci când vrei să te relaxezi! șoptește zâmbind, cu buzele periculos de aproape de ale mele, în momentul în care rupe sărutul pentru a putea avea parte de o gură de aer binemeritată.

         – Îngâmfatule! îi spun vizibil amuzată, imediat după ce îi împing ușor umărul cu degetul arătător.

        Ochii îmi fug asupra chipului său frumos sculptat, conectându-se cu ai lui. Întotdeauna m-am pierdut în negura ochilor săi, dar în momentele în care mă privește ca și acum, când doar iubire și pasiune pot citi în ei, nu mă mai pot controla, pierzându-mă iremediabil în abisul negru prin care pot vedea mai clar și limpede decât prin lumina zilei.

    Până mai ieri îmi părea a fi o enigmă, îmi era greu să văd în spatele chipului frumos, însă astăzi, când cărțile au fost date pe față și demonii reduși la tăcere, toată ceața ce îi fura lumina s-a evaporat în neant, lăsând în urma ei cerul senin al unei nopți de vară, plin de stele ce nu fac decât să mă fascineze și mai tare. La naiba, am luat-o razna, iar aș vrea să pot opri timpul în loc!
     
      – Ar trebui să ne ridicăm din pat, părinții mei ne așteaptă la cină! murmură serios, privindu-mă în ochi.