Viața-i efemeră,
Dar atât de eternă se înfățișează,
Uneori, privată prin prisma suferinței.
Și iar devine efemeră
În eternitatea iubirii.
Cum poate oare
Ca ceva decurs din efemeritate,
Să capete caracter etern...?
Ca frânturi de sentimente
Pierdute, uitate de lume, plutind
- Ca fumul de țigară!
