Suflet de vampir

Capitolul 2.

    Privea fascinată conacul parcă nevenindu-i să creadă că poate exista un așa contrast frumos între culorile lui și ale cerului la răsărit.

    Nu făcea nimic. Doar se uita la superba clădire parcă hipnotizată.

    Zgomotul porții masive negre care se deschidea a trezit-o din transă. L-a urmat pe tatăl ei în curte, apoi a intrat în casa imensă.

    Era la fel de frumos înăuntru pe cât era și afară. Interiorul era decorat în stil victorian, dar nu ducea lipsă nici de tehnologia necesară, totuși nefiind accentul pus pe aceasta.

    Examina atentă tot ce îi permitea câmpul vizual când apariția unchiului ei a luat-o prin surprindere și a tresărit.

    Acesta a dat mâna cu Scott și apoi cu fiica acestuia, urându-le bun venit și cerându-și scuze pentru lipsa mătușii și a verișoarei copilei, care dormeau. L-a condus pe tatăl ei în camera unde avea să stea și pe Catherine a condus-o la camera verișoarei sale.

    A deschis ușa cu grijă să nu producă vreun zgomot care ar fi putut-o trezi pe fată și a pășit în camera unde erau așezate două paturi. I se părea ciudat că erau două în camera ei, luând în considerare faptul că verișoara sa era singură la părinți dar a evitat să pună întrebări pentru că era deja obișnuită să nu beneficieze de răspunsuri. Spera doar că asta avea să se schimbe curând pentru că nu mai rezista cu atâtea întrebări în minte.

    S-a întins pe spate și a oftat ușor privind tavanul.

    "Oare ce face mama? Dar cu mine ce se va întâmpla?" aceste întrebări o măcinau.

    Bineînțeles că nu a putut să doarmă așa că foiala verișoarei sale i-a atras imediat atenția. Dădea semne că ar fi început să se trezească. Într-un final, s-a întins și a căscat, deschizându-și ochii și privind-o buimacă.

    — Cath? a întrebat ea cu vocea răgușită și nesigură

    Probabil credea că visează.

    Catherine a zâmbit.

    — Chiar eu.

    Aceasta îi întoarse zâmbetul și se ridică în șezut.

    — Cu ce ocazie ne vizitezi?

    — Sincer, nici eu nu știu.

    — Cum adică?

    — Tata m-a adus aici. Întreabă-l pe el. Eu nu știu nimic, serios.

    Aceasta își mută privirea de pe Cath și ieși din cameră, probabil ducându-se să-și facă rutina de dimineață.

    Catherine a coborât jos cu gândul de a înfuleca ceva și era foarte atentă pe unde mergea deoarece nu cunoștea casa.

    În bucătărie era tatăl ei care stătea la masă gânditor cu ceașca de cafea în față. Imediat ce a făcut un pas, atenția lui se revărsă pe ea și zâmbi scurt.

    — Bună dimineața. spuse aceasta

    — Neața. Stai jos.

    — Huh? spuse confuză

    Acesta se uită la ea așteptând să facă ce-i zisese și să se așeze.

    — Ce este?

    — Catherine, sunt sigur că deja ți-ai dat seama că eu și mama ta ascundem lucruri față de tine.

    — Da...