Suflet de vampir

Capitolul 14.

    Oftă şi îşi trecu mâna prin păr. Trebuia să iasă de acolo. I se făcuse foarte foame şi deja trecuseră două zile. Nu mai rezista închisă în temniţă aşa că s-a ridicat în sfârşit de pe podeaua rece şi a început să examineze fiecare colțişor al camerei, pentru a suta oară.  
   
    Nimeni nu a mai vorbit cu ea de când a fost închisă. Nimeni nu a vizitat-o. Începuse să creadă că toți au uitat-o, că nu mai aveau nevoie de ea şi au aruncat-o pur şi simplu în temniță, ca pe un gunoi pentru a se descotorosi de ea după greşeală pe care a comis-o. Spera totuşi ca Ethan să vină într-un final după ea. Totuşi, era fratele ei. Dar nu mai era sigură că putea conta pe asta după cele întâmplate aşa că mai bine avea să se descurce singură.

    După ore întregi de examinat încăperea, observă ceva ce nu mai observase până atunci. Se lăsă în jos, astfel încât ajunse la nivelul podelei şi pentru prima dată de când se afla acolo, văzu sistemul de ventilație. Un sentiment de uşurare o cuprinse când trase de grilaj şi se desprinse. Presupunea că era suficient loc pentru a se strecura prin aerisire şi aproape că se mustra singură că nu observase acest detaliu înainte dar în apărarea ei, era plasată în cel mai întunecat colț al încăperii.

    Trase aer în piept şi se strecură pe acolo, profitând de ultima ei şansă la libertate şi de faptul că spre norocul ei era destul de micuță şi slabă ca să încapă în astfel de locuri înguste.

    De îndată ce ieşi afară, frigul şi întunericul nopții o izbiră. Era destul de subțire îmbrăcată pentru a se potrivi cu vremea de afară aşa că imediat începu să-şi frece brațele în încercarea de a se încălzi. Se afla în spatele casei şi ştia exact pe ce cărare din pădure trebuia s-o ia pentru a ajunge cel mai rapid în oraş aşa că imediat începu să alerge, de această dată cu viteza normală.

    Era destul de întuneric, chiar şi pentru vederea ei ascuțită de vampir aşa că îşi păstra viteza constantă şi nu foarte mare pentru a putea lua măsuri de ultim moment în caz că era pe cale să se izbească de ceva.

    Dintr-o dată, simți cum ceva îi săgetă piciorul şi se pomeni la pământ.

    "Ce naiba?" înjură în şoaptă în timp ce se uita la piciorul ei, unde o mică săgeată era înfiptă. "Tranchilizant." şopti şi ultimele lucruri pe care le-a văzut au fost două perechi de bocanci urmate de nişte voci vagi, cunoscute: "Am găsit-o".

*

    Se trezi într-o cuşcă şi privi în jur. Împrejurimile nu i se păreau cunoscute dar un lucru era cert: căzuse din lac în puț.

    Auzi paşi pe hol şi nu-şi putu da seama dacă era în beneficiul ei să se prefacă adormită sau nu, aşa că alese să dea piept cu atacatatorul ei, oricine ar fi fost. Uşa se deschise iar pe ea intră Jaydon, fiind urmat de Chrissy şi însuşi Scott Stevenson. Visa cumva? Clar nu. Avea ochii cât cepele.

    — Îmi explică şi mie cineva ce se întâmplă aici? Vă rog? ceru Catherine

    — Dacă cooperezi, vom fi blânzi cu tine. o anunță Jaydon iar ea râse

    — Nu prea cred că eşti în poziția să râzi. spuse Chrissy

    — Ai nişte explicații de dat, domnişoară. o mustră tatăl ei, iar ea îşi dădu ochii peste cap, începând deja să fie enervată de atitudinea lor. Ascult.

    — Nu am ce discuta cu voi. îşi ridică bărbia în semn de superioritate

    — Deci nu vrei asta? întrebă Jaydon scoțând de la spate o pungă cu sânge iar ochii lui Catherine începură să strălucească într-o nuanță intensă de roşu. Dacă cooperezi, o vei primi şi vei fi eliberată.