Suflet de vampir

Capitolul 12.

  A/N : Capitolele anterioare au fost actualizate, fiind acum corectate şi rescrise la persoana a III a. V-aş sfătui să aruncaţi un ochi peste ele pentru a vă obişnui cu noua perspectivă şi pentru a vă reîmprospăta memoria cu privire la acţiunea din carte înainte să citiţi acest capitol. Lectură plăcută. :)

    L-a văzut intrând în cafenea și s-a foit pe scaun. El a scanat localul cu privirea observând-o și s-a așezat în fața ei, la masă.

    — Deci despre ce vrei să vorbim? întrebă direct după ce își trecu o mână prin păr, degajat

    Fără să spună nimic, a scos cartea din geantă și a pus-o pe masă, captându-i atenția și făcându-l să adopte o atitudine serioasă.

    — Vampiri. a șoptit Chrissy și a putut observa cum un val de neliniște l-a acaparat. Știi ceva despre ei? a continuat

    — Nimic în afară de ce scrie acolo.

    — Nu ți se par ciudate toate acele atacuri de animale?

    — Ba da. Investighez asta.

    — Crezi că ar putea fi cauzate de vampiri? Crezi că ei există?

    — Ar putea să fie și vârcolaci. Nu știu sigur dacă există dar orice e posibil. Oricum, ce-i cu toate întrebările astea? De ce ești atât de interesată de asta?

    — Am propriile mele suspiciuni. Ce părere ai despre Catherine? l-a simțit încordându-se la întrebarea ei

    — Crezi că ar putea fi un vampir?

    — Eu mă gândeam la vârcolac dar orice e posibil, l-a citat. Tu ce crezi?

    — Am luat în calcul posibilitatea asta dar nu am suficiente indicii ca să trag o concluzie.

    — Ce spui de asta? Acum câteva nopți am auzit-o țipând. M-am uitat pe geam și am văzut-o afară cu tatăl ei. Era lună plină iar ea avea ochii roșii. Era în agonie iar peste zece minute când a venit în cameră era ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

    — Înțeleg de ce crezi că e vârcolac. Dar ești sigură că luna plină a afectat-o?

    — Nu. Nu sunt sigură nici măcar că toate astea s-au întâmplat. Când m-am trezit, aveam impresia că totul a fost un vis.

    Acesta a oftat și și-a lipit spatele de spătarul scaunului.

    — Ai aflat cine a omorât-o pe mătușa ta?

    — Nu încă... Jaydon își frecă ochii cu degetele de oboseală

    Putea observa că era sătul de chestia asta. Era sătul să nu știe nimic. Și ea era la fel.

    — Îmi pare rău.

    — E în regulă.

    — Anna știe de toate astea?

    — Nu. Nimeni nu știe în afară de tine. Nu vreau ca Anna să fie implicată. Sunt conștient de faptul că vânatul creaturilor îmi va pune viața în pericol. Vreau ca ea să fie în siguranță, departe de toate chestiile astea.

    A aprobat din cap.

   — Am nevoie de ajutorul tău să îmi confirm bănuielile iar colaborarea cu mine ţi-ar putea aduce şi ţie avantaje. Măcar ai cu cine să împărtăşeşti asta şi nu vei mai lucra ca un lup singuratic. Deci... vrei să facem echipă?

    — Da. a răspuns ferm după ce a stat câteva secunde să se gândească

    A zâmbit scurt apoi s-a ridicat de pe scaun.