Matei pov:
Am intrat in incaperea micuta si mi-am luat iute perechea inconstienta in brate, pornind spre iesirea din pestera.
3 kilometrii in mai putin de 3 minute. Oare aveam sanse?
Alergam cum nu mai alergasem in viata mea.
Insa greutatea Alexandrei ma incetinea, iar timpul era mult prea nemilos , secundele se scurgeau cu viteza fulgerului.
Mai putin de un minut...
La o cotitura m-am lovit de peretele stancos. Am continuat sa alerg, ignorand amorteala ce imi cuprinsese bratul.
Mi-am strans mai tare perechea in brate , continuand sa alerg, numarand secundele ce se scurgeau.
Eram aproape de iesire.
-3...
Inca putin...
-2...
Nu mai e timp...
-1!!
Am strigat sarind spre gura pesterii, tocmai cand un bubuit puternic zgudui din adancuri pestera si intreg muntele odata cu ea.
Am fost aruncat cativa metrii mai incolo, pe iarba, iar eu mi-am strans mai tare perechea la piept, incercand sa imi recapad suflul.
-Am reusit....chiar am reusit, zambesc, pe masura ce perechea mea se trezea incet.
-Ce s-a ... intamplat? sopti Alexandra.
-Esti in siguranta...spun strangandu-o mai tare.
-Cum m-ai gasit?spuse.
Brusc, imi dau seama de ceva: daca noi suntem aici, ce s-a intamplat cu cel care ne-a ajutat?
Ma ridic de pe iarba. Bomba astupase intrarea in pestera.
Oare gasise o alta cale de iesire? Sper din tot sufletul sa fie asa...
-Esti bine? intreba Alexandra apropiindu-se schiopatand de mine.
-Da...asa cred...spun cu vocea tremuranda. Sper ca esti bine! strig spre munte.
Vreau sa cred ca m-a auzit.
-Matei...sopti Alexandra, privind intr-un punct fix.
M-am intors sa vad ce se intampla.
In apropierea fostei pesteri, o lumina stralucitoare capata incet forma umana.
-Elena? soptesc privindu-mi sora ce aparuse asa brusc in fata mea.
-Buna, Matei, spuse cu o voce calda, privindu-ma bland.
-Dar...nu inteleg... Cum...?
-Eu sunt "E...". Cu placere, zambi .
-Dar...
Ma stranse in brate cat de tare putu. O auzeam cum suspina, trupul ei micut tremurand usor.
-Mi-a fost asa dor de tine!sopti printre sughituri.
-Si mie, Elena...si mie...
Alexandra tusi zgomotos, incercand sa ne capteze atentia.
M-am desprins din imbratisare, privind zambitor spre perechea mea.
-Ea cine e? marai suparata spre Elena.
-Sora mea , spun zambind.
Ii arunca o cautatura urata Elenei, apoi se indeparta.
Ce imi place cand e asa posesiva !
-De ce ai venit?imi intreb sora.
-Pentru ca parintii nostrii au un cadou pentru tine, zambi. Ce e un inger fara aripile lui? sopti.
Lumea se indeparta usor de mine , iar eu am inchis ochiii , lasandu-ma tras in neant, in timp ce o pace de nedescris imi acapara sufletul.
Ma trezesc cu zambetul pe buze. Iarba de un verde crud ma inconjura, iar cerul albastru se intindea deasupra mea.
Alexandra statea putin mai incolo, impletind o coronita de flori. Elena plecase .Am zambit. Ma simteam liber ca o pasare.
-Ce ti-au facut vampirii? spun, ridicandu-ma din iarba.
-Nu stiu. Am fost inconstienta tot timpul, spuse fara sa isi ridice ochiii de la coronita din mainile sale.
Cateva minute mai tarziu eram in masina mea, pornind spre casa.
Insa, inainte sa intram pe un drum mai populat, din padure iesira cativa varcolaci ce inconjurara masina, oprindu-o.
Unul din ei ne facu semn sa iesim.
-Salut prieteni, spun zambitor privindu-i pe cei din haita salbatica. Unde e Jana?
-Aici, Matei, spuse Jana, iar varcolacii ii facura loc sa ajunga la noi.
-Ce este ? De ce ne-ati oprit?
-Numai sugatorii de sange pot sa treaca pe langa prietenii lor fara sa ii salute, nu? zambi.
-Asa e, zambesc.
Jana ma adulmeca , curioasa.
-Mirosi diferit...exact ca atunci cand te-a adus Meinyr la noi.
Am ridicat din umeri. Ea zambi strengareste, apoi se indeparta, impreuna cu restul haitei.
-Ne mai vedem, Matei, spuse inainte de a se afunda inapoi in padure.
Am pornit iar motorul, reluandu-mi drumul spre casa alaturi de Luna mea.
Un tipat rasuna din padure, iar eu m-am oprit, coborand din masina si pornind in goana spre padure.
Am ajuns in apropierea prapastiei, unde haita Janei privea ingrozita.
Pe partea cealalta, un vampir tinea unul fin puii din haita deasupra prapastiei.
-Da-i drumul, marai, facandu-mi loc prin multimea ingrozita.
-Fie cum vrei, zise vampirul razand, dand drumul puiului in prapastie, disparand.
Haita privea ingrozita. Eu m-am indreptat alergand de buza prapastiei, sarind dupa copilul ce tipa ingrozit.
Vantul puternic imi bicuia obrajii.
Am reusit sa prind micul baiat, insa acum ne indreptam parca si mai iute spre pamant.
Chiar inainte de impactul mortal cu solul, un val de putere imi strabatu corpul, iar eu am tasnit in aer , readucand puiul printre ai lui.
Am cazut in genunchi, gafaind, tragand cu coada ochiului la aripile alba ce imi reaparusera pe spate.
-Am aripi! Inca sunt un inger!soptesc razand, intinzandu-mi corpul pe pamant.
Haita aplauda si fluiera, vesela. Jana se apropie de mine.
-Ti-am spus eu ca e ceva schimbat la tine, zambi.
Dupa cateva ore petrecute alatur de haita salbatica , timp in care am mancat si dansat dansurile noastre traditionale , am pornit inapoi spre Bucuresti.
Eram asa obosit incat am adormit imediat ce m-am intins langa perechea mea, pe pat.
Pareri?Eu ma bucur ca Matei si-a recuperat aripile. Voi nu?
Credeti ca toate aventurile lui Matei au luat sfarsit?
Probabil ca nu :))) Sau...da?
Astept pareri :*
CITEȘTI
A mea! I & II
WerewolfEa- o fata obisnuita. Pana intr-o noapte cu luna plina cand descopera cine e ea cu adevarat El- Alpha-ul haitei Supreme din Romania si cel mai crud dintre varcolaci, supranumit "Demonul" de oamenii ce-l cunosteau ca un mare traficant de droguri si...
