Eram o fata normala până la acest accident. A fost un accident care mi-a dat o noua viață. Este stilul acela de viață pe care o vor multi si pe care și-ar dori-o cam oricine. Pentru mine însă nu este atât de genial. Nu trebuie să știe toată lumea ce...
Curând, s-a facut ora doisprezece si jumatate. Trebuia sa plecăm de acasă in statia de autobuz. Bunica m-a ajutat sa imi scot bagajele din cameră si sa merg cu ele până in statie. Pe drum, ma uităm fix intr-un punct al unei valize si nu scoteam nici un sunet.
-E totul bine cu tine, Amanda?întrebă bunica.
Imi era rusine sa ii spun că fugisem din nou de acasa fara sa ii zic, mai ales ca ii si promisesem ca nu voi mai face asta niciodată. Eram foarte supărată... pe mine însumi. Bunica încerca sa comunice cu mine, dar eu nici măcar nu doream sa ma gandesc la asta.
-Amanda, orice ar fi trebuie sa imi spui!zise bunica.
-Nu e nimic, bunico! Sunt doar... tristă ca trebuie sa plec de aici atât de rapid!am mințit eu. A fost foarte frumos si nu prea vreau sa plec de aici acum. Abia astept anul viitor sa ma întorc aici! Imi vei lipsi mult.
-Si tu mie, draga mea!spuse bunica.
Am ajuns in stația de autobuz. Nu am asteptat prea mult pana cand a venit autobuzul. Era destul de multă ulm care a urcat in el. Mi-am luat la revedere de la bunica, am imbratisat-o cu părere de rau ca trebuie sa plec si am urcat in autobuz. Bagajele le-am luat cu mine si le-am pus pe raftul de deasupra capului meu.
Soferul porni la drum. I-am facut cu mâna bunicii de la fereastră si ea mie inapoi. Pe drum, era destul de plictisitor. Mi-am pus castile in urechi la telefon si m-am uitat pe fereastră. Era sa fac infarct cand mi s-a părut ca de pe trotuar se vedeau vampirii care acum luaseră forme de oameni.
Cred ca aveam vedenii. M-am scarpinat de două ori la ochi si am privit inapoi. Nu se vedea nimic. Eram foarte concentrată pe acel trotuar. Am simtit o atingere pe umăr. M-am uitat rapid sa vad cine m-a atins. Era o fată.
-Buna. Te deranjeaza dacă stau aici langa tine? E singurul loc liber din tot autocarul!zise ea. Asta daca nu te deranjează.
-Oh... da... poti sa stai. Nu ma deranjează. Sper sa nu te deranjeze daca sunt foarte atentă la fereastră. Am vedenii si... sunt puțin cam sărită de pe fix!am zis eu.
-Ha ha!rase fata aceea. Asa sunt si eu câteodată. Apropo... Eu nu m-am prezentat. Sunt Stephanie Cooper.
-Eu sunt Amanda Garcia!am zis eu. Sunt încântată de cunoștință. Tu unde ai fost sau unde mergi?
-Pai... părinții mei au divorțat, iar eu am petrecut vara la tatăl meu care e postas, iar acum ma întorc acasa la mama sa incep scoala!zise Stephanie.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Tatăl lui Stephanie era postasul acela de care bunica mea a zis ca e bun. Nu e de mirare faptul ca e divorțat. Mie mi se pare ca arată ca naiba... in fine... eu nu judec lumea după cum arată.
-Sa inteleg ca esti la o scoala noua?am intrebat eu.
-Da... adică, eu am trăit cu ambii părinți acolo unde traieste acum tata. Dar mama s-a mutat si eu am ales sa stau cu es in timpul scolii!zise Stephanie. Povestea mea e puțin cam complicată. Spune-mi despre tine.
