Tânăra Vrăjitoare

Capitolul 25

***Perspectiva Amandei***

-Deci care este planul nostru de aici inainte, Amanda?intreba Denisse. Ce vom face acum ca avem si sceptrul? 

-Asteptam sa se insereze, i-am raspuns. Vom merge acasa la Bailey si ii vom face o surpriza cand ii vom absoarbe intreaga putere. Am nevoie sa veniti toti cu mine. In cazul in care creatile lui Bailey ataca, sa fim precauti si mai mari la numar.

-Esti un geniu, Amanda, esti un geniu, imi spuse Colton ciufulindu-mi capul. Suntem cu totii norocosi pentru ca te avem pe tine.

Am zambit, simtindu-ma flatata. Nici prin gand nu-mi trecea ca seara aceasta avea sa fie atat de teribila si macabra cum a fost. Am ramas cu noaptea aceea intiparita in minte pentru foarte mult timp... chiar si acum o simt.

Am asteptat sa se insereze si am pornit la drum. Mi-am legat sceprul la cureaua pantalonilor pentru a fi sigura ca nu ma incomodeaza, dar ca il am la indemana. Strazile erau deja pustii, iar luna stralucea din ce in ce mai tare. 

Ne-am oprit la poarta, pe care am deschis-o incet, evitand orice fel de zgomot. Tot linistiti, am patruns si in casa. Era intuneric de parca nimeni nu era inauntru. O sursa de lumina mica, dar utila, venea din sufragerie.

-Mergeti incet si nu spuneti nimic, sopti Denisse. 

Plansul lui Tommy se auzea din aceeasi incapere, insa nimeni nu parea sa fie langa el sa il impace. Parea a fi o capcana, insa locul era pustiu. Am urmat lumina pana in sufragerie, unde l-am gasit pe Tommy.

Nu am vazut din prima funia cu care era legat. Celalalt capat al funiei era legat de manerul dulapului. Am ridicat bebelusul, incercand sa il linistesc. Atunci, funia s-a tras, iar usa dulapului s-a deschis. Peste mine, a cazut ceva greu... si putred.

Anne mi-a luat copilul din brate, iar Colton m-a tras de mana inapoi. Cadavrul a cazut la pamant... cadavrul matusii mele... era Elly, moarta... cu ochii sticlosi si pielea putin zbarcita. Am simtit un fior si o durere imensa in suflet. Picioarele mi se inmuiasera foarte tare. 

-Mama... nu... mama, te rog... nu, am suspinat.

-Stiau ca o sa venim aici... altfel cum iti explici faza cu dulapul?spuse Denisse dezlegandu-l pe Tommy. 

-Amanda, trebuie sa plecam de aici pana nu se inrautateste situatia, spuse Colton.

-Mama mea...am spus plina de orgoliu si tristete. Nu si tu... mai bine mergeti fara mine. Nu pot continua asa. 

-Baieti, voi lua eu bebelusul pana cand terminati voi treaba asta, spuse Willow. Va va ingreuna situatia. Amanda... te rog... ramai puternica pana la capat. Colton, aveti mare grija de aici inainte.

Colton a dat aprobator din cap. Cu greu am acceptat sa plec de langa acel cadavru. Atatea amintiri imi varau sufletul... protectia ei... zambetul ei... grija ei... totul avea sa imi lipseasca. Ma simteam de parca cineva mi-a smuls inima, apoi m-a lovit in acelasi loc pustiu acum fara ea.

-Haide, Amanda... sa mergem... nu putem sta aici. Orice secunda poate fi periculoasa. Ne-au intins o capcana, imi spuse Anne.

Am fost in cele din urma de acord cu ei. Pericolul ne pandea din umbra. Am lasat plansul si suferinta pentru mai tarziu, in prim plan fiind in continuare risipirea puterii lui Bailey. Mi-am adunat fortele pentru ca aveam nevoie de ele.

***Perspectiva lui Rachel***

Abia se inserase... sau cel putin, am impresia ca in acest spital timpul trece ceva mai greu. Stephanie era inca pe patul de spital, cu perfuzia la mana. Incepuse sa isi revina, cu greu, dar o facea. Efectul muscaturii aproape se evaporase. Eu, Eddie, Adrien si seriful eram in salon chiar langa ea.

-Abia astept sa se termine o data toate astea, spuse Stephanie. M-am saturat de pericole... de oameni nerecunoscatori... de pierderi dureroase... de lupta... de sperante false... cred ca meritam si noi o viata normala... sau macar o pauza.

-Nu privi lucrurile astfel, Stephanie, ii raspunse seriful. Fara voi, multi oameni ar fi fost morti deja... hrana pentru vampiri, experimente ale raposatului meu fiu... sclavii Patriciei Esther... infricati de ghouli... iar acum, in robia unui vrajitor psihopat... nu-i usor, dar cineva trebuie sa o faca. Aceasta putere o aveti voi... pentru ca doar voi sunteti capabili sa duceti o asemenea povara. Cred ca vorbesc in numele oricarui om cand spun ca va suntem profund recunoscatori.

-Aveti dreptate, ii raspunse Eddie. Sper ca fratele meu se descurca bine cu ceilalti. Ma simt prost pentru ca noi stam aici in timp ce ei... ei bine ei fac toata treaba.

-E-n regula Eddie, i-am raspuns luandu-l de mana. Fac asta pentru a ne proteja pe noi. Si noi constituim o parte importanta a haitei... ii vom ajuta la momentul oportun.

***Perspectiva lui Bailey***

Gata de ultima reprezinta a acestui joc. Insotit de Marilyn si de voodoo, eram pregatit sa intru in spital. Eram intr-un numar destul de mare. Poate chiar mai multi decat ei, cine stie. Insa siretlicul meu nu incepuse inca.

Paznicii imi stateau in cale. Nici 10 secunde nu cred ca a durat sa-i punem la pamant. Am intrat, iar un medic mi-a spus ca nu-i o ora potrivita de vizita. Am pocnit din degete, iar doi canibali din spatele meu l-au devorat. Toti ceilalti doctori care au fost de fata s-au panicat si au luat-o la fuga spre iesire. 

-Atacati, am poruncit.

Toate creaturile mele au sarit pe ei. Au ucis foarte multi in cateva minute, insa ceva s-a intamplat. Au venit niste politisti.

***Perspectiva lui Stephanie***

Se tot auzeau tipete de la parter. Seriful ne-a spus sa ramanem pe loc ca el sa verifice. Desigur ca noi nu l-am ascultat. Imediat dupa ce a iesit el, Rachel si Eddie au fugit in urma lui. Adrien m-a ajutat sa imi scot perfuzia si, agitati, i-am prins din urma.

-CE SURPRIZA SA NE INTALNIM CHIAR AICI, DRAGILOR!exclama vrajitorul Bailey.

Facuse macel. Cadavrele medicilor si ale politistilor erau peste tot. Vii erau doar cei controlati de el si probabil si vinovatii acestor scene. In jurul lui Bailey, pluteau papusi voodoo sangerii, cate una pentru fiecare luptator. Totusi, nu intelegeam de ce Bailey purta un halat lung pana in pamant si gros. Culoarea neagra era evidenta. 

-Nu misca, spuse seriful indreptandu-si arma spre el.

Bailey incepu sa rada malefic, pocnind din degete. Intr-o secunda, arma serifului s-a indreptat spre serif. Spre surprinderea vrajitorului, seriful a reusit sa se fereasca atunci cand arma s-a pornit. Seriful arunca pistolul din mana, facand un pas in spate.

-Ramai in spatele nostru, serifule, i-am spus tragandu-l din fata mea.

-Asadar, credeti ca sunteti atat de inteligenti, tineri buni de nimic ce sunteti? Credeati ca ma veti pacali cu trucurile voastre de amatori? Veniti aici si aratati-ne de ce sunteti in stare, mititei rasfatati, ne intarata Bailey.

-Nu putem lupta fara ceilalti, sopti Rachel din spatele meu. Nu suntem la fel de puternici.

-Trebuie sa tragem de timp, i-am soptit ei, apoi am continuat sa vorbesc cu voce tare coborand scarile. Asadar, Bailey... ai aflat ca Amanda Garcia este inca in viata? Fireste ca e in viata. Nici macar nu v-ati atins de ea. Ati ucis un ghoul amarat. Poate ca nu esti atat de inteligent pe cat te crezi. Uneori, trebuie sa recunosti ca altii sunt cu cel putin un pas inaintea ta. Nu esti un vrajitor de nasul Amandei. Nu-i vei putea lua locul nici dupa moartea ei.