Malakai - PUBLICATĂ

6. Mă legeni sau ce faci?

6. Mă legeni sau ce faci?

       Ziua de luni se dovedește a fi un coșmar. Ce e mai rău decât să fii martor la accidentul lui Malakai D'Andre? Să mergi la el acasă și toată școala să afle. Ceea ce evident că mi s-a întâmplat. Se pare că în ultima vreme nu sunt prea norocoasă. Poate că norocul m-a părăsit în ziua accidentului.

       — Nu eram eu! țip pentru a mia oară, ieșindu-mi din minți. Vedeți-vă de treaba voastră!

       Îmi așez ghiozdanul pe umăr și aproape mă împing în ei. Aproape. Pufnesc nervoasă tot drumul până afară. Primul meu gând a fost că Malakai e vinovat. Apoi m-am întrebat de ce ar face Malakai una ca asta? De ce ar răspândi zvonul că am fost sâmbătă acasă la el? Doar ca să își bată joc de mine? De ce acum? A avut la dispoziție două săptămâni și nimeni nu a aflat nimic. Apoi m-am gândit mai bine și am ajuns la concluzia că nu a fost el. Au fost minunații lui prieteni pe care i-a scos afară. M-am întâlnit sâmbătă cu ei la petrecere și tot ce am obținut a fost o privire ciudată din partea lor – de parcă nu era suficient că oricum mă gândeam la el și mă simțeam prost – dar nu le-am dat prea mare importanță. Dacă aveau ceva de spus, trebuiau să îmi spună mie. Să mă întrebe pe mine ce căutam acolo. Urăsc bârfele.

       Mă așez pe trepte, încercând să mă calmez.

       Nu merită, îmi repet la infinit. Poate o să ajung să mă și cred dacă mormăi nonsensuri în minte.

       Îmi strâng frustrată mâinile în pumni în timp ce mă întreb pentru a mia oară cu ce am greșit de Malakai a ajuns să fie o prezență constantă în viața mea. Probabil am făcut ceva incredibil de rău sau prostesc într-o viață anterioară. Altfel nu-mi explic.

       — Hannah?

       — Da, sunt bine, răspund la întrebarea nerostită a lui Elliot.

       — Ești sigură? Nu prea pari.

       Nu-mi place să țin secrete. Nu-mi place să mint. Iar acum am un secret în fața prietenilor mei și o să-i mint atunci când, în cele din urmă, toată harababura asta se va termina și mă vor întreba și ei dacă e adevărat. Nu pot să le spun. Pur și simplu nu pot. Pentru că vor întreba cum se simte Malakai. Cum e. Iar eu nu am niciun răspuns bun la asta și, cel mai probabil, tot aș ajunge să îi mint.

       — Sunt sigură.

       Peste câteva ore o să fiu acasă. O să mă pot trânti în pat și o să pot țipa în pernă ca o nebună în devenire. Telefonul începe să-mi sune de undeva din ghiozdan și durează ceva până când îl găsesc.

       Mă uit urât la ecran, deși telefonul nu mi-a greșit cu nimic. Mă sună cineva de pe numărul de fix al familiei D'Andre. Marta a insistat să salvez numărul. Pentru orice eventualitate, a zis ea, așa că i-am dat și eu numărul meu. Se pare că a apărut o... eventualitate.

       Malakai. De ce altceva m-ar suna Marta?

       — Ne vedem la oră, îi zic lui Elliot înainte să mă ridic și să mă îndepărtez de el.

       Inima-mi bate cu putere. Sper să nu se fi întâmplat ceva cu Malakai. Vocea Martei mă întâmpină de la celălalt capăt.

       — Bună, Hannah. Îmi pare rău că te deranjez în timpul orelor. Ai pauză?

       — Da. Nu-i nicio problemă. S-a întâmplat ceva?

       — De fapt, mă întrebam dacă ai putea să vii puțin mai devreme astăzi.