Malakai - PUBLICATĂ

10. Spune-mi un secret

10. Spune-mi un secret

       Ar trebui să plec.

       În schimb, mai iau o trufă. Mă bosumflu și, chiar dacă-mi spun că nu știu de ce, undeva, într-un colț al sufletului în care nu vreau să trag cu ochiul, știu cauza.

       Malakai.

       Mă derutează atitudinea lui. Nu am spus nimic rău. I-am enumerat doar motivele pentru care nu am vrut să intru. Motive întemeiate, care știe și el că sunt adevărate.

       Ce a făcut Malakai?

       Mi-a trântit ușa în nas, ca de obicei.

       Aproape că îmi vine să râd de prostia mea și de faptul că încă mă aflu aici.

       Isis și Osiris își fac apariția de undeva din spatele casei. Nu mi-am dat seama nici până acum cum ajung ei în casă, însă bănuiesc că există vreo ușă pentru ei pe undeva. Îmi dau ocol de câteva ori, adulmecă trufele, apoi se așază lângă mine. Îi privesc tristă, încercând să le explic din priviri că stăpânul lor e sărit de pe fix și că nu știu ce să fac.

       Vreau să plec.

       Vreau să rămân.

       Tresar speriată când aud ușa deschizându-se în spatele meu. Închid ochii și mă pregătesc pentru replicile acide ale lui Malakai.

       — Îți aduc o pătură sau intri în casă?

       Deschid gura ca să spun ceva, dar habar n-am ce, așa că tac. Malakai s-a lovit la cap în cele zece minute sau cât a trecut de când stau eu aici?

       — Anna?

       Malakai în niciun caz nu poate fi sută la sută politicos. Poate cincizeci-cincizeci, însă în niciun caz în totalitate. Asta când nu e sută la sută răutăcios.

       — O pătură, îi răspund.

       M-am obișnuit să stau aici și nu mai simt frigul chiar atât de rău. Însă vreau să văd dacă e dispus că facă asta sau întrebarea lui politicoasă a fost doar o scăpare. Mă aștept în orice moment să îmi spună să-mi iau singură, că știu unde sunt, însă el doar dispare înapoi în casă și se întoarce vreo două minute mai târziu, cu o pătură în brațe. E una din acele pături pufoase în care am vrut acum câteva zile să zac, dar trebuia să i-o dau lui.

       — Ține, mormăie pe un ton atât de nemulțumit încât nici măcar nu sunt sigură dacă asta a zis.

       — Mulțumesc.

       Îmi ridic sprâncenele și, în loc să îl întreb pe Malakai ce-i cu el, îmi îndrept atenția spre Isis și Osiris, de parcă ei ar ști să îmi răspundă. Îmi pun pătura pe spate. Malakai se așază cu greu, apoi își întinde picioarele în față și își bagă mâinile în buzunar. Poate că Isis și Osiris mi-au acceptat prezența, însă e clar că Malakai e stăpânul lor. Imediat ce se așază, aproape că sar pe el. Încearcă să îl lingă, iar Isis îi dă târcoale și îi sare în spate. Malakai râde, fără să pară deranjat.

       Îl iubesc doar pentru că le dă mâncare?

       Altfel nu-mi explic afecțiunea lor pentru Malakai.

       — Ai de gând să împarți?

       Îmi face semn spre cutia cu trufe care e în cealaltă parte a mea. O iau și o întind spre el. Își scoate mâinile din buzunar, apoi ia una.